Talibanii, acuzaţi că au decretat exproprierea fermierilor din minoritatea hazara
[ad_1]
Talibanii au decretat recent exproprierea a sute de familii hazara în centrul Afganistanului, au declarat membrii acestei minorităţi, victimă a unor crime în masă comise de islamişti în primul lor regim dintre 1996 şi 2001.
Potrivit lui Mohammad Mohaqiq, şeful comunităţii hazara, în prezent în exil, circa 800 de familii au fost expulzate în districtul Gizab, care ţine de provincia Oruzgan şi este frontalier cu Daykundi, unde trăiesc numeroşi hazara, relatează AFP. „Guvernatorul taliban din district (…) a menţionat că forţa militară ar putea fi utilizată dacă va fi necesar şi că dacă expulzaţii vor să se plângă, se pot adresa justiţiei”, a postat el pe Facebook, avertizând împotriva unei „catastrofe umanitare”.
Mai mulţi locuitori contactaţi telefonic de AFP au confirmat informaţia, făcând apel la autorităţi să-i ajute. Ei susţin că paştunii, etnie din care fac parte în cea mai mare parte talibanii, le râvnesc terenurile şi se folosesc de islamişti pentru a şi le însuşi.
Potrivit unui bătrân din district, talibanii au ajuns în pick-up-uri şi le-au ordonat membrilor minorităţii hazara să părăsească terenurile, despre care au spus că le ocupă ilegal. Însă aceste terenuri infertile în urmă cu 40 de ani au devenit verzi doar datorită muncii membrilor comunităţii hazara, a protestat un alt sătean.
Conflictele funciare sunt foarte frecvente în Afganistan
Furturile de pământuri şi exproprierile aprobate de responsabili corupţi au fost un motiv major de nemulţumire sub fostul regim, denunţat de toată lumea pentru practicile sale. Talibanii se prezintă, pe de altă parte, drept campioni ai transparenţei, mai scrie sursa citată de Agerpres.
Membrii minorităţii hazara, care reprezintă între 10 şi 20% din cei 38 de milioane de afgani, au fost marginalizaţi de suniţi pentru credinţa lor majoritar şiită, într-o ţară grav afectată de divizări religioase şi etnice.
Mii dintre ei au fost lichidaţi de talibani atunci când aceştia au preluat controlul ţării la sfârşitul anilor 1990.
În aceşti ultimi ani, membrii comunităţii hazara au murit cu sutele în atentate-sinucigaşe în Kabul, în general revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic, care îi consideră eretici.
Numeroşi hazara se tem că vor redeveni ţinta noilor stăpâni ai ţării, care au numit o persoană din comunitatea lor în postul de ministrul delegat pentru sănătate în guvernul lor interimar pentru a-i linişti.
Editor : A.A.
[ad_2]
Citește mai mult..