Leo Grozavu, discurs sincer după despărțirea de Sepsi: „Există niște limite!” Ce spune de U Craiova 1948

[ad_1]

  • Liga 1: Academica Clinceni – FC Botoșani, luni, ora 20:30, Digi Sport 1

  • La Liga 2: Girona – Almeria, luni, ora 22:00, Digi Sport 2

Sepsi e în căutare de antrenor, după ce a încheiat socotelile cu Leo Grozavu în urma unor rezultate nereușite în actuala stagiune.

Leo Grozavu, despre zvonurile că ar fi dorit la U Craiova 1948

„Nu, nu am fost căutat de nimeni de la Craiova. E o pauză bine venită și pentru mine, atât psihic, cât și fizic. Din păcate nu am putut să ne ținem de strategia pe care o discutasem, din motive mai mult sau mai puțin obiective.

Asta e, asta a fost. Cred că am fost tot ce am putut omenește cu tot ceea ce am avut la dispoziție. Nu e ușor, cred că lotul e foarte restrâns numeric, coroborat cu accidentările. Știu că e un oraș care respiră fotbal, prin ambele echipe, ambiții mari, condiții foarte bune”, a spus fostul antrenor de la Sepsi.

Grozavu: „Sunt 3 lucruri esențiale, iar Sepsi le asigură”

„Îți dorești să faci performanță, ajungi la un nivel, am spus-o și la Sepsi. Sunt multe lucruri de luat în calcul atunci când începi munca la un club. Eu vă pot da 3 lucruri foarte bune de la Sepsi: infrastructură, stabilitate financiare și liniște.

Cred că sunt foarte importante, nu le găsești la multe cluburi din România. Cred că faptul că am trimis mai mulți jucători la echipa a doua a fost unul din motivele pentru care am fost dat afară”, a spus Leo Grozavu.

Leo Grozavu, după discuția avută cu patronul Dioszegy: „Mi-a spus că nu poate oferi mai mult!” 

„Am avut mână liberă, dar știți cum e, când nu te ajută rezultatele, nu ai ce face. Îmi doream jucători care cred în ceea ce fac, cred în ceea ce spun. S-a și dovedit că din momentul în care acei jucători au fost îndepărtați am bătut la Constanța și am scos un egal în campionat. A trecut un ciclu, știți cum e, după doi ani, oamenii se mai plictisesc de tine.

Eu am avut o discuție foarte directă cu domnul Dioszegy și mi-a spus că nu poate oferi mai mult față de momentul actual. Eu sunt un tip pretențios ca antrenor și-mi doresc mai mult. Cred că apogeul a fost atins anul trecut și cu mai multă șansă cred că puteam să terminăm campionatul pe locul 2″, a spus Leo Grozavu, la Digisport Special.

Ladislau Boloni, Nicolae Dică și Costel Gâlcă, pe lista lui Sepsi

În cazul în care Ladislau Boloni nu va dori să vină la Sfântu Gheorghe, Laszlo Dioszegi este gata să se orienteze către varianta Nicolae Dică, secund în staff-ul lui Mirel Rădoi de la echipa națională. sau Costel Gâlcă, tehnician liber de contract din vară, când s-a despărțit de Vejle, grupare din Danemarca, ambii foști antrenori de la FCSB.

Dică și Gâlcă sunt pe listă. Pentru mine, domnul Boloni este primul pe listă. Eu discut cu el. Așteptăm să vedem ce se întâmplă în următoarele două-trei zile. Pentru mine, Boloni este number one (n.r. numărul unu). Eu de trei-patru ani îl doresc. 

Îmi doresc să vină în campionatul României și să aducă spiritul din Franța sau Belgia. O să vedem. Nu este urgent acum, mai așteptăm două-trei zile. Campionatul se întrerupe pentru două săptămâni. Avem timp, nu ne grăbim”, a declarat Laszlo Dioszegi, potrivit Fanatik.

Etichete: sepsi , leo grozavu , u craiova 1948 , laszlo dioszegy

[ad_2]

Citește mai mult..