UE propune ajustări la acordul Brexit: Nu va mai fi o altă propunere dacă britanicii resping acest pachet

[ad_1]

Uniunea Europeană a oferit Regatului Unit, miercuri, un pachet de măsuri menit să relaxeze regimul comercial al bunurilor care trec din Marea Britanie în Irlanda de Nord, relatează Reuters. În ciuda încercărilor de a detensiona situația, este puțin probabil ca măsurile să fie suficiente pentru Regatul Unit, care și-ar dori o renegociere a întregului protocol.

Comisia Europeană spune că noile măsuri pe care le propune vor înjumătăți perioadele de așteptare generate de birocrația vamală și că elimină controalele la carne, brânzeturi și alte produse alimentare care intră în Irlanda de Nord din Marea Britanie cu 80%. Noile măsuri asigură, totuși, intrarea medicamentelor fără bariere.

„Ne-am răsturnat și răsucit pe dos regulile pentru a găsi o soluție”, a spus vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, în legătură cu propunerea legată de medicamente.

Situația din Irlanda de Nord a devenit extrem de complicată după Brexit – provincia britanică a rămas sub regulile pieței unice europene, pentru a evita apariția unei granițe între Irlanda și Irlanda de Nord, fapt ce ar fi pus sub îndoială pacea rezultată din Acordul de la Belfast din 1998.

Rămânerea Irlandei de Nord în piața unică, însă, a creat o graniță vamală între provincie și restul Regatului Unit, relația comercială dintre Regat și această provincie fiind guvernată de protocolul nord-irlandez al acordului Brexit, stabilit între UE și UK. Din acest motiv, guvernul de la Londra a cerut în mod repetat revizuirea protocolului pentru Irlanda de Nord din acordul Brexit.

Acest aranjament a perturbat aprovizionarea teritoriului și situația economică a provinciei, dar a stârnit și nemulțumirea în comunitatea unionistă, loială statului britanic, din Irlanda de Nord.

Recent, Regatul Unit a amenințat cu activarea „măsurilor de siguranță” din protocol, așa-zisul articol 16, prin care părțile pot denunța unilateral părți ale protocolului, dacă ele le afectează negativ. 

Londra cere ca bunurile britanice destinate provinciei, şi nu pieţei europene, să poate accede acolo „aproape” fără controale vamale. Guvernul britanic îşi doreşte de asemenea ca normele sale, şi nu doar cele ale UE, să fie acceptate acolo pentru ca mărfurile să circule fără restricţii.

UE a respins, anterior astfel de măsuri, considerându-le un pericol pentru integritatea pieţei sale, din cauza lipsei unei frontiere fizice şi a unui control între Irlanda de Nord şi Irlanda, în sud.

Citiți și: După amenințări, Marea Britanie face apel la bunăvoința UE: Să încercăm să revenim la normal, să eliminăm otrava din relațiile noastre

Sefcovic spune că noile propuneri rezolvă problema și îndeplinesc toate obiectivele, păstrând granița Irlandei de Nord cu Irlanda deschisă – „Această implementare alternativă a protocolului rezolvă și problema cârnaților”, a spus el, referindu-se la așa-zisul „război al cârnaților”, declanșat de interdicțiile europene asupra anumitor produse din carne, care din cauza protocolului nu mai pot fi livrate nici în Irlanda de Nord. Sefcovic a adăugat că nord-irlandezii vor putea avea acces la cârnații pe care îi preferă.

Oficialul european a precizat și că pachetul de măsuri trebuie să reprezinte fundația unui acord comun cu UK, dar că nu va mai exista o altă propunere dacă acest pachet va fi respins de britanici.

Comisia a adăugat că în schimbul acestor concesii, UE vrea măsuri mai ample de control și etichetare a produselor care să asigure că produse britanice nu pătrund ilegal pe piața europeană prin „ușa nord-irlandeză din dos”.

Editor : Adrian Dumitru

[ad_2]

Citește mai mult..