Apel disperat al șefului DSP Arad: Stați acasă. Nu vor fi curând locuri ATI/ Birocrația contribuie la mortalitatea COVID
[ad_1]
Șeful DSP Arad, Horea Timiș, îi sfătuiește pe cei cu boli cronice să stea acasă până trece valul 4, pentru că nu vor fi prea curând locuri în ATI. Pe lângă COVID, birocrația contribuie și ea la clasarea României pe primul loc la mortalitate în Europa, scrie acesta pe Facebook.
„S-a eliberat un loc la ATI. …. O familie se bucură, alta plânge…. și tot așa…auzi la UPU, auzi în stație, auzi la tv, auzi pe stradă…sau pe cineva care întreabă..la fiecare oră..minut…un telefon..din județ…din alte județe … din țară.
Pentru o tânără din ceva oraș au căutat aseară prin toate județele…are 24 de ani… au sunat si la noi și la alții… și alții sună…. și părinții sună…. toate spitalele au zeci de pacienți în așteptare…Singura soluție: vaccinați-vă, iar dacă aveți comorbidități… stați acasă până trece valul acesta crunt…nu vor fi curând locuri la ATI….”, a scris Horea Timiș pe Facebook.
„Trebuie creat rapid un suport pshihologic”
El adaugă că vor trece ani până se vor șterge din memoria medicilor aceste telefoane și întrebări.
„Alții ne vor acuza, alții ne vor lăuda. Colegii din UPU, ambulanțe, DSP și toate secțiile și spitalele covid văd niște situații ce nu vor rămâne fără o amprentă. Trebuie creat rapid un suport pshihologic și trebuie urgent legiferat acest aspect, asta dacă ne pasă. Dacă nu se intervine în susținerea cadrelor medicale acum, mai târziu nu o să le mai avem nici pe acestea”, adaugă șeful DSP Arad.
Acesta explică de ce pacienții sunt ținuți în containere, transmite Mediafax.
„Ținem pacienți în containere și prin ambulanțe, dar nu putem să îi ducem în clădirile de spitale vechi, pentru că nu sunt conforme autorizate ISU și DSP și alte instituții….nu facem lucrări de tras o țeavă de oxigen si curent decât dacă avem firme autorizate să tragă o țeavă avizată cu plan și studiu.. și cu multe dosare… apoi trebuie să facem selecție de ofertă…30 de zile, achiziție în n acte reglementată….apoi recepție…apoi… hârtii….tone de hârtii…. și justificări și ședințe și comisii”, susține Horea Timiș.
Șeful DSP Arad arată că, de frica unor instituții de control, nimeni nu face nimic decât cu procedură.
„Pe lângă COVID, birocrația contribuie și ea la clasarea noastră pe primul loc la mortalitate în Europa” – este concluzia acestuia.
Editor : A.C.
[ad_2]
Citește mai mult..