Criza containerelor. Comandant român de navă: Luați-vă cardul, fugiți la shopping! De Crăciun s-ar putea să vă întoarceți cu mâna goală
[ad_1]
Mai sunt două luni până la Crăciun și unii oameni au început deja goana după cadouri. În unele magazine din Marea Britanie, de exemplu, stocurile de jucării s-au epuizat şi nu se ştie dacă vor putea fi refăcute. De vină este criza din lanțul mondial de aprovizionare, care a blocat porturile din mai multe țări. Criza containerelor, aşa cum e numită de unii, s-ar putea întinde pe termen lung şi ar putea duce în primăvara anului viitor la o explozie a preţurilor mărfurilor din import.
Blocajul apărut în lanțul de aprovizionare riscă să afecteze serios Crăciunul din acest an. Mărfurile ajung mai greu și la prețuri mai mari, iar de vină pentru acestă situație sunt costurile care au explodat în pandemie.
Citiți și: Cum au ajuns containerele cea mai „fierbinte” marfă a planetei. Criza care riscă să creeze noi blocaje și să crească prețurile
„Am prevăzut o revenire accelerată a economiei, dar nu am prevăzut că va fi atât de puternică, încât va crea aceste probleme în aprovizionare”, recunoaște Jes Staley, director executiv la Barclays.
De ce s-a ajuns la criza containerelor
Dar ce s-a întâmplat, mai exact? Din cauza pandemiei, fabricile au fost închise temporar şi multe containere au rămas în porturi. Asia şi-a revenit prima din criză şi aproape toate containerele s-au dus către Europa și America de Nord, care însă nu și-au revenit la fel de repede. Prin urmare, au început să se adune în porturi, iar la tot acest peisaj se adaugă şi lipsa şoferilor din Europa.
Citiți și: Criza containerelor continuă. Probleme apărute în China ar putea duce la o explozie a prețurilor mărfurilor de import
„
Magazin din Londra: Ne-am făcut stocuri începând din martie
Şi pentru că nu mai e prea mult până la sărbătorile de iarnă, toată lumea se întreabă ce se va întâmpla de Crăciun. Aşa că specialiștii îi sfătuiesc pe oameni ca, în acest an, să cumpăre cadourile cât mai devreme.
Un magazin de jucării din Londra, în schimb, nu va fi luat prin surprindere: s-a dotat pe tot parcursul anului cu jucăriile acestui sezon, care îi încântă pe cei mici.
Tiberiu Miclea, comandant de navă: Este ceva nemaiîntâlnit în lume până acum
Este un blocaj „istoric”, spun specialiștii. Tiberiu Miclea, comandat român de navă cu experiență, consideră că „este puțin spus istoric”. Este ceva nemaiîntâlnit în lume până acum.
„Chiar mă uitam ieri pe știrile pe care le primim noi. În zona Hong Kong erau peste 270 de nave, din care 100 și ceva ancorate. Ca să fie tacâmul complet, acest blocaj care exista deja a fost amplificat de taifunul care a trecut prin acea zonă și a provocat întârzieri de la Singapore până la Shanghai”, a declarat duminică, la Digi24, comandantul Tiberiu Miclea.
„Am fost pe nave-container 17 ani și pot să vă spun că situația cea mai dramatică este în momentul de față în Los Angeles, San Francisco, probabil și celelalte porturi. Ca să înțelegeți, să facem o analogie a aceastei linii de navigație transoceanice din China-Hong Kong-Shenzen-Shanghai-Los Angeles-San Francisco cu o linie de autobuze, să zicem Piața Unirii-Piața Universității-Piața Presei Libere-Mall Băneasa. La fiecare 15 minute, să zicem că un autobuz ar trebui să oprească în fiecare din aceste stații. În momentul în care la Băneasa pasagerii – adică containerele – nu se mai pot da jos din autobuz, pentru că nu există niște ghizi care să-i ia de acolo, să-i ducă la magazinele unde au treabă – ghizii aceștia să zicem că sunt șoferii de camioane -, autobuzul următor mă ajunge din urmă, pasagerii nu mai pot să coboare pentru că nu mai este spațiu în fața mallului, ajunge și celălalt autobuz, stau pe loc cu ușile închise. Toate aceste autobuze, adică navele-container care stau cu marfa la bord în larg, la ancoră, în Los Angeles și-n alte porturi, generează costuri suplimentare, blocaje, pentru că este un loc limitat unde poți să depozitezi containerele, nu ai șoferi de camioane care să le ducă din port să se elibereze spațiu, toate acestea generează costuri”, a explicat comandantul Tiberiu Miclea.
Întrebat despre Crăciun, dacă vor fi probleme și este cazul să facem cumpărăturile de pe acum, comandantul Tiberiu Miclea a spus: „Dacă n-ați făcut-o, vă sfătuiesc să vă scoateți cardul de credit, fugiți la bancomat și la shopping, pentru că de Crăciun s-ar putea să vă întoarceți cu mâna goală”.
Editor : Luana Pavaluca
[ad_2]
Citește mai mult..