Surse: Nicolae Ciucă, refuzat de PSD. Liberalii sunt forțați să încerce readucerea USR la guvernare
[ad_1]
Discuțiile pentru formarea unei majorități în Parlament care să susțină Guvernul Ciucă au intrat în impas, după ce negocierile dintre PSD și PNL au eșuat. Liderii celor două partide au avut, duminică, o întâlnire la o vilă de protocol din București, în prezența premierului desemnat, însă, potrivit unor surse politice, PSD nu vrea să susțină guvernul în lipsa unor garanții clare: susținere doar până în februarie și preluarea în programul de guvernare a măsurilor propuse de PSD. Președintele PNL Florin Cîțu nu a fost de acord cu solicitările social democraților. Mai mult, între partenerii de guvernare, PNL și UDMR, nu s-a ajuns la un acord în privința ministerelor.
Surse liberale susțin că PNL ar vrea să le ofere celor din UDMR un singur minister în plus. În aceste condiții, partidul condus de Kelemen Hunor cere un minister cu greutate în guvern, fie ministerul Fondurilor Europene, fie ministerul Transporturilor. Însă, prima varianta este exclusă, ministerul Fondurilor Europene fiind dorit insistent de liberali.
„Problema PNL în acest moment nu este câte ministere dă UDMR-ului, ci cum să se înțeleagă cu USR după ce nu s-au înțeles cu PSD”, au declarat pentru Digi24.ro surse apropiate discuțiilor.
Pentru liderul PSD, Marcel Ciolacu, miza este una mare și îi este teamă că ar putea plăti cu funcția orice înțelegere făcută cu PNL. „E un semn mare de întrebare dacă îl votăm pe Ciucă”, spun surse din partid.
După eșecul discuțiilor de duminică cu PSD, premierul desemnat urmează să negocieze, luni, cu USR și se pune în discuție inclusiv varianta ca aceștia să fie invitați la guvernare, deși o decizie a conducerii PNL a stabilit ca guvernul lui Nicolae Ciucă să fie unul minoritar PNL-UDMR.
USR nu își pune însă speranțe prea mari și vede eșecul negocierilor cu PSD doar un impas „de moment”.
„Discuțiile cu noi sunt ca să ne arate programul de guvernare. Exclus să susținem un guvern minoritar și sunt șanse zero să fim invitați la guvernare”, au declarat surse din conducerea USR pentru Digi24.ro.
„Duminică, la Palatul Victoria, premierul desemnat Nicolae Ciucă a continuat discuțiile pentru finalizarea Programului de Guvernare, împreună cu echipele de experți ale Partidului Național Liberal și ale Uniunii Democrate Maghiară din România, în prezența președinților Florin Cîțu și Hunor Kelemen. Luni, 25 octombrie, premierul desemnat Ciucă va purta discuții cu reprezentanții conducerii Uniunii Salvați România pe marginea Programului de Guvernare”, se arată într-un comunicat de presă al guvernului.
În același timp, Florin Cîțu pare că încearcă pe cât posibil să forțeze negocierile astfel încât guvernul Ciucă să nu treacă de votul Parlamentului.
Tensiuni între premierul desemnat și președintele PNL au apărut încă de la împărțirea ministerelor în interiorul partidului. Dincolo de negocierile pentru guvern, Cîțu vizează funcția de președinte al Senatului, poziție în care poate ajunge doar dacă este susținut la vot de PSD, care ar trebui să voteze alături de PNL și UDMR pentru schimbarea din funcție a Ancăi Dragu și pentru numirea lui Cîțu. Social democrații ar putea primi la schimb președinția Camerei Deputaților, însă unii lideri din partid consideră oferta „un măr otrăvit”.
Premierul desemnat Nicolae Ciucă are la dispoziție cel mult zece zile din momentul desemnării să vină cu guvernul în Parlament pentru votul de învestitură, adică până la finalul săptămânii viitoare. Acesta are nevoie de 234 de voturi, iar PNL și UDMR strâng 163 de voturi la care se adaugă cele 18 voturi ale minorităților naționale. Un total de 181 de voturi. Astfel, pentru învestirea guvernului lipsesc 53 de voturi.
Cum arată puterea partidelor la votul din Parlament:
- PSD – 157 de parlamentari
- PNL – 134 de parlamentari
- USR – 80 de parlamentari
- AUR – 43 de parlamentari
- UDMR – 29 de parlamentari
- Minorități – 18 parlamentari
- Neafiliați – 5 parlamentari (un parlamentar dat afară din UDMR, 4 foști-AUR)
- Necesar pentru învestirea unui guvern: 234 de voturi.
Citește și Cîțu, apel la USR și PSD: Să lase deoparte interesele politice, măcar în această perioadă critică
[ad_2]
Citește mai mult..