Reuters: Pentru că nu mai are bani, guvernul falit condus de talibani îi plătește pe muncitorii afgani cu grâu nemăcinat

[ad_1]

Viața a devenit atât de grea pentru Khan Ali, un muncitor cu ziua din Kabul, care trebuie să-și hrănească familia de șase persoane după ce și-a pierdut jobul de vânzător la piață, încât a acceptat oferta guvernului falit condus de talibani de a-l plăti în grâu, în loc de bani, scrie Reuters.

„Momentan e bine, măcar nu murim de foame”, a declarat afganul de 43 de ani pentru Reuters.

Într-o țară în care ONU estimează că doar 5% din gospodării au destulă mâncare pe masă, guvernul îl plătește pe Ali cu 10 kg de grâu nemăcinat pe zi, ca muncitor la rețeaua de apă și canalizare a orașului.

„Normal că nu e de ajuns, dar în situația asta, în care toți afganii se plâng de sărăcie și lipsa locurilor de muncă, e bine”, a spus Ali, care înainte a lucrat ca vânzător la piață; el a trebuit să-și vândă căruciorul cu care căra marfă când criza s-a înrăutățit.

Ajutoarele internaționale au dispărut în mare măsură, după victoria din august a talibanilor asupra guvernului sprijinit de Occident, iar cozile în fața băncilor sunt interminabile.

Pentru cei care mai au bani în cont, retragerile au fost limitate la 20.000 de afgani (moneda națională), echivalent a aproape 200 de dolari, pe săptămână, pentru a face față crizei monetare.

Duminică, oficialitățile au anunțat un program public de angajări, în care oferă 66.000 de tone de grâu pentru a angaja 44.000 de muncitori. 

Cele mai multe slujbe presupun construirea de diguri împotriva inundațiilor care amenință Kabulul în sezonul ploilor și săparea de șanțuri pentru a direcționa apa spre pânza freatică.

„Tot ce ne-a rămas e supraviețuirea”

Țările venine au donat mii de tone de de grâu pentru a ajuta Afganistanul să facă față crizei umanitare care amenință să scape de sub control, dar folosirea cerealelor ca mijloc de plată arată cât de gravă este prăbușirea economică a țării.

Aproximativ 9 miliarde de dolari, bani ai băncii centrale, sunt blocate în afara țării, la fel ca și schimburile comerciale, ducând la prăbușirea exporturilor și a veniturilor din taxe vamale.

„Nu prea mai există speranță pentru Afganisstan”, spune un alt bărbat, Abdul, care lucrează și el pe grâu. „Viața noastră e distrusă, tot ce ne-a rămas e supraviețuirea.”

Totuși, el se consideră norocos: „Sunt mii ca mine, care așteaptă ocazia să aibă o slujbă ca a mea”.

„Sărăcia, șomajul și disperarea ne-au lovit din greu. Dumnezeu știe ce urmează, cred că ne așteaptă zile foarte grele.”

Citește și: Mai mult de jumătate din populația Afganistanului, în pericol de foamete. Un oficial ONU avertizează: Milioane de copii vor muri

Editor : B.P.

[ad_2]

Citește mai mult..