Vladimir Putin a ordonat creșterea livrărilor de gaze naturale către UE, în special Austria și Germania

[ad_1]

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri gigantului Gazprom să crească livrările de gaz către Uniunea Europeană, odată ce rezervoarele ruseşti vor fi umplute, relatează AFP.

Europa, o treime din gazul căreia provine din Rusia, se confruntă cu creşterea preţurilor la energie, pe fondul unei cereri mai mari ca urmare a redresării economice venite odată cu ameliorarea pandemiei de COVID -19.

Aleksei Miller, preşedintele-director general al Gazprom, a anunţat miercuri seară planurile grupului de a finaliza umplerea rezervoarelor de gaz ruseşti până la 8 noiembrie, în cadrul unei reuniuni privind energia desfăşurată prin videoconferinţă şi prezidată de Putin.

„Vă rog, după finalizarea umplerii rezervoarelor subterane de gaz în Rusia, până la 8 noiembrie să începeţi o lucrare graduală şi planificată pentru a creşte volumele de gaz în rezervoarele dumneavoastră subterane din Europa”, a declarat Putin, precizând că este vorba în special de Austria şi Germania.

„Acest lucru va permite să ne asigurăm într-o manieră fiabilă, stabilă şi ritmică obligaţiile noastre contractuale şi să furnizăm gaz partenerilor noştri europeni toamna şi iarna”, a apreciat el. Potrivit preşedintelui Putin, acest lucru va crea „o situaţie mai favorabilă pe piaţa energetică europeană, în general”.

„Aşa vom proceda”, a dat asigurări Miller.

Citește și FT: Rusia profită de criza energetică și oferă Republicii Moldova gaz mai ieftin dacă renunță la apropierea de Uniunea Europeană

În Europa, stocurile de gaz sunt la cel mai scăzut nivel, după o iarnă prelungită în 2020 şi neîncărcate suficient de atunci, în pofida reluării activităţii economice post-pandemie. În plus, există o contribuţie redusă a energiilor regenerabile, precum energia eoliană, din motive meteorologice.

Potrivit Moscovei, UE a favorizat în ultimii ani mai degrabă achiziţiile pe piaţa spot, supusă fluctuaţiilor de preţ, decât semnarea de contracte pe termen lung cu Gazprom.

Rusia susţine că intenţionează să livreze mai mult gaz, dar doreşte să revină la practica acordurilor multianuale, notează AFP.

Citește și Comisia Europeană, presată să investigheze manipularea pieței gazelor de către marii furnizori

Editor : A.C.

[ad_2]

Citește mai mult..