Șeful deputaților PSD: Suntem îndreptățiți să avem prima opțiune în a solicita funcția de prim-ministru
[ad_1]
Deputatul PSD Alfred Simonis consideră că situația de pe scena politică îndreptățește PSD să aibă prima opțiune pentru desemnarea unui premier. În plus, Simonis, spune că în acest moment, conform calculelor, PNL, USR și UDMR nu mai pot forma o majoritate pentru a învesti un guvern.
„Situația în care se află astăzi scena politică ne îndreptățește să avem prima opțiune în a solicita primul-ministru. În acest moment în care în fiecare zi PNL pierde 1, 2, 3 parlamentari, singurul partid stabil în România fiind PSD, ar fi îndreptățit să facă această solicitare”, a spus Alfred Simonis, la Digi24.
Acesta nu crede că e important „cine e primul-ministru”: „Dacă mă întrebați pe mine personal, fără să fie o decizie luată în partid, cred că e mai puțin important cine e prim-ministru, dacă e de la PSD, dacă e de la PNL, important e să fie un prim-ministru sănătos la minte, să înțeleagă contextul în care se află România, capabil să gestioneze o majoritate în Parlament”.
Deputatul social-democrat crede însă că aceste negocieri, care vor debuta miercuri, potrivit lui Florin Cîțu, trebuiau să aibă loc de câteva zile.
„Având în vedere numărul de parlamentari, orice negociere pleacă de la calcule, iar calculele arată astăzi în dreptul PSD 157 de parlamentari și în deptul PNL astăzi erau 119, până mâine nu știm câți mai rămân, cert e că primul pas se întâmplă, forțele politice se pun la masă, trebuia să se întâmple de câteva zile cel puțin această negociere”,
a mai spus Simonis, care a precizat că în acest moment, conform calculelor, PNL, USR și UDMR nu mai pot forma o majoritate pentru a învesti un guvern.
Editor : Liviu Cojan
[ad_2]
Citește mai mult..