Exclusiv | Deian Sorescu, discuț

[ad_1]

  • Liga 1: FarulFCSB, joi, 20:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: ChindiaGaz Metan, vineri, 17:30, Digi Sport 1

Fotbalistul a purtat o discuție privată cu antrenorul Mircea Rednic (59 de ani), în care și-a recunoscut vina, astfel că a primit acceptul de a reveni în programul de pregătire.

Deian Sorescu, reprimit la Dinamo după o discuție cu Rednic. ”Ce jucător are curaj să sară la antrenor?”

”Da, Deian și-a cerut scuze față de Mircea Rednic iar acum totul este în regulă. Dar, să știți că nu a fost vorba despre un conflict fizic, așa cum s-a vehiculat. Jucătorului i s-au reproșat chestiuni tactice iar el a ripostat verbal.

La nervi, mai poți ridica tonul, dar de aici până la bătaie este drum lung.

Până la urmă, Sorescu nu este un tip conflictual. Dacă ar fi așa, s-ar comporta la fel și în timpul partidelor. Și-ar lua la bătaie adversarii, ar fi un abonat al cartonașelor roșii”, a spus Iuliu Mureșan, pentru digisport.ro.

Află ce stă cu adevărat la baza societății americane. Mit sau manipulare? Azi de la 22:00 pe Digi World, în Digi Online.

Oficialul grupării din Șoseaua ”Ștefan cel Mare” susține că acum atmosfera din cadrul lotului este una foarte bună.

”Sorescu s-a pregătit miercuri separat alături de alți 5 colegi, dar să știți că el nu a fost la echipa a doua. Deian a înțeles unde a greșit. Până la urmă, ce jucător are curaj să sară la antrenor? Nu este conștient că imediat poate fi dat afară de la echipă?

Plus că Rednic este un antrenor care știe să-și impună respectul”, ne-a mai spus Iuliu Mureșan. 

De ce îl exclusese din lot Mircea Rednic pe Deian Sorescu 

Mijlocașul, care a fost cel mai bun jucător al echipei în startul sezonului, când a reușit să înscrie 5 goluri, a avut evoluții slabe sub comanda noului antrenor. Deian Sorescu a pierdut și banderola de căpitan și, după incidentul de la Mediaș, a fost trecut „pe linie moartă”.

Fotbalistul a fost exclus din lot sau „lăsat să se odihnească pentru o săptămână”, așa cum a anunțat Iuliu Mureșan, dar soarta sa la Dinamo este pecetluită. De unde a plecat totul? Nemulțumit de evoluția lui Deian Sorescu, Mircea Rednic l-a înlocuit la pauza meciului pierdut în deplasare cu Gaz Metan Mediaș (2-1).

Din informațiile Digi Sport, la vestiare, fotbalistul i-a răspuns pe un ton ridicat lui Mircea Rednic, după ce a primit mai multe reproșuri, și chiar a sărit la bătaie, fiind oprit de coechipieri. Acela a fost momentul în care relația dintre Deian Sorescu și Mircea Rednic s-a rupt iremediabil.

Antrenorul l-a așteptat apoi la cotitură pe jucător, pentru a avea motiv să-l excludă din lot. Momentul a venit rapid: în următorul meci, cu Sepsi, pierdut de „câini” cu 1-4, Sorescu a fost titular, dar evoluția sa a fost extrem de ștearsă, iar Mircea Rednic l-a criticat la final și chiar i-a dat un ultimatum.

Etichete: mircea rednic , iuliu muresan , meciuri dinamo , conflict dinamo , dinamo cfr cluj live video , deian sorescu , sorescu rednic , conflict sorescu rednic

[ad_2]

Citește mai mult..