CTP: Cotârceala PNL cu PSD încalcă separația corupțiilor în stat
[ad_1]
Mă gândesc că în zilele acestea se poate întâmpla ceva și mai rău pentru România decât oricum este situația de față: se încalcă separația corupțiilor în stat prin această „cotârceală” între PNL și PSD, a declarat vineri seara, la Digi24, gazetarul Cristian Tudor Popescu.
Dincolo de dorința de a ajunge la putere, care e sensul existenței oricărui partid, există un punct comun între PNL și PSD, care este de mult mai mari dimensiuni: corupția, spune Cristian Tudor Popescu. Nu sunt numai cele mai mari partide de pe scena politică din România, ci sunt și cele cu istoricul de corupție cel mai respectabil. Nu pot să se compare nici USR PLUS, nici UDMR, iar formațiunea aceasta, AUR, n-a avut când să demonstreze ceva corupție, pentru că abia a intrat în Parlament, abia s-a înființat ca partid, a arătat CTP.
Separarea corupțiilor în stat
„Înainte de 1989, existând un singur partid, exista și o singură corupție: corupție să fie, dar s-o știe partidul. Și în interiorul partidului, sigur că era concurență – și acolo corupția nu era cu nimic mai mică decât acum, numai că era monolitică și nu exista nicio speranță ca ea să fie cât de cât clintită, să fie micșorată în vreun fel, pentru că era sub umbrela unui singur partid.
După 1989, s-a produs ceea ce am numit separația corupțiilor în stat. Adică, celebrul principiu al lui Montesquieu cu separarea puterilor în stat se aplică, nu se aplică după 1989 în România, dar acesta s-a aplicat, separarea corupțiilor în stat. Aceasta este garanția cea mai sigură a democrației. N-ajungi la dictatură dacă sunt separate corupțiile în stat și atunci, nefiind un singur bloc de corupție, se luptă unul cu altul, se dau în gât unii pe ceilalți, se ciocnesc interesele și de-aici rezultă democrație, alegeri libere, egale, universale, directe și așa mai departe. Acest principiu prețios al separației corupțiilor în stat e pe cale să fie încălcat acum, pentru că imaginați-vă ce înseamnă căderea la pace între acești doi monștri sacri ai corupției din România, PSD și PNL.
În 30 de ani, cei mai mulți corupți, cele mai multe cazuri de corupție documentate au fost în PSD și în PNL. Au fost și cel mai mult la putere, bineînțeles, pentru că dacă nu ești la putere, cum să fii corupt? Cum spunea un cetățean, îl întreba reporterul: Domnule, cutare a luat un milion de euro mită, dumneata ai lua? Păi aș lua, dar cine-mi dă mie?! a spus cetățeanul. Deci, asta se poate întâmpla acum, sunt șanse mari”, a comentat sarcastic gazetarul Cristian Tudor Popescu..
Nici astăzi nu știm de ce s-a spart USL
Lucrul acesta s-a mai încercat în celebrul USL, despre care se tot vorbește. Aici trebuie amintit și observat un lucru: nu știm nici astăzi de ce s-a spart USL. Interesele electorale – nici acelea nu sunt clare. Crin Antonescu mai întâi a vrut să-l pună pe Klaus Iohannis premier, prim-vicepremier, s-a certat cu ăștia, după care n-a mai vrut să candideze la președinție, dar a candidat după aceea la președinția PNL vrând să devină candidat din nou, după ce pierduse, cu acei 20 la sută…, a reamintit CTP.
„Acea structură putea să funcționeze și-n ziua de astăzi, pentru că premisele ei interne erau bune, domnule, cum sunt și astăzi: cădem la pace, ca-ntre clanurile mafiote, cartierul ăla e al tău, cartierul ăla e al meu. Dacă se ajunge la această înțelegere între PNL și PSD – cei 7 ani despre care aud că se vorbește acum în care vor conduce România – practic, se rezolvă problema alegerilor din 2024, cu toate că acolo mai apar niște probleme, la alegerile locale și la alegerile prezidențiale. Pentru că ar putea fi un motiv al destrămării USL – nu-l înțeleg, dar ar putea fi – alegerile prezidențiale din acel an, 2014.
Președintele vostru, premierul nostru
S-ar putea ca și în 2024, când se ajunge la prezidențiale, să vină fiecare cu candidatul lui și să nu se înțeleagă. Dar s-ar putea să se și înțeleagă. Dacă ajung la această formulă, doi ani premier de la noi, doi ani premier de la voi, la fel de bine se pot înțelege în 2024: domnule, președintele vostru, premierul nostru, de pildă. Așa cum ar fi trebuit să funcționeze tandemul Ponta – Crin Antonescu.
Dacă acest lucru funcționează, atunci se va așterne o stabilitate și-o liniște peste țara asta, de o să auzim lăcustele clefăind. Cam asta se întâmplă acum”, a punctat Cristian Tudor Popescu.
Chestiunea premierului prin rotație – cine e primul – se va rezolva, crede gazetarul. De ce? Pentru că pe de o parte, acum, PNL-ul – chiar depășind problema Cîțu cu USR PLUS – nu mai are majoritate sau e la limită, sunt extrem de fragili, după plecarea celor 17 parlamentari ai lui Orban, și atunci trebuie să meargă cu PSD-ul.
PSD, pe de altă parte, își face socoteala: ce posibilități avem noi acum? Ce ar trebui să susținem? Anticipate? La anticipate, cu siguranță PSD ar câștiga, așa cum a câștigat și în 2020, dar nu suficient, nu va face peste 50 la sută. Dacă ar avea 50 la sută, președintele ar fi obligat să-i dea mandat de premier și ar conduce un guvern monocolor. Dar așa, dacă anticipatele ar urma peste câteva luni, cu cine să guverneze? Păi, cu AUR nu guvernează acum, pentru că nu le convine, din multe motive. Cu USR PLUS e mult mai greu de imaginat decât cu PNL. Cu PNL – mai pot să găsească acum unii: Suntem conservatori, de fapt, suntem partide de dreapta amândouă, l-am auzit pe un pesedist zicând asta. Suntem conservatori de dreapta, suntem cu familia, cu biserica, și noi, și PNL, ne înțelegem! Așa că o combinație PSD – USR PLUS după anticipate, mai greu. Ăia sunt „Satana neomarxistă”. Hai, că îi mai convingi acum pe alegătorii pesediști cu PNL-ul – deși și asta e mai greu, după ce ai vorbit de „groparul Cîțu” al României, ucigașii, distrug, omoară, ăsta este PNL-ul în discursul PSD-ului -, dar cu USR PLUS ar fi prea de tot, nu au cum să reușească combinația asta și atunci, unde ajung? Tot la PNL! Și atunci, de ce să mai facă anticipate? Pentru PSD, e singura modalitate de a ajunge la putere înainte de 2024. Și-au făcut socotelile – corect – și au zis: domnule, intrăm la guvernare acum, a arătat Cristian Tudor Popescu.
„Posibil ca PSD să iasă din coaliție înainte de prezidențiale. Ce se va întâmpla atunci nu putem prezice. Sau pleacă PNL. Am mai văzut figura asta, s-a întâmplat și în 2009. Vă amintiți cum s-a evacuat PSD din guvern? Mă rog, atunci era combinat cu PDL-ul. Iar în 2014 s-au evacuat liberalii. Dar până în 2024, socoteala e clară în clipa de față: atât liberalii, cât și pesediștii au interes în acest moment la această combinație”, a conchis gazetarul.
„Cotârceala” cu salvatore della patria
PNL-ului, în schimb, îi va fi mai greu decât pesediștilor să le explice alegătorilor de ce face alianță cu PSD, pentru că pesediștii vin acum de pe poziția de salvatore della patria: nenorociții ăștia nu sunt în stare să conducă și venim noi, ei s-au rugat de noi, venim noi să salvăm situația. Vin de pe o poziție bună, din punct de vedere electoral, în această combinație. Ne sacrificăm, momentul e teribil, e grav, prin urmare trebuie să… nu putem lăsa țara… Au discurs la asta, da? Li se… – puneți dvs. verbul – lor de țară, dar au discurs, au ce să zică pentru această cotârceală între PSD și PNL.
Deci, PSD-ul vine de sus aici, vine în combinație de sus, noi suntem salvatorii, avem discurs, e adevărat că ăia sunt niște nenorociți, Cîțu…, dar venim noi ca să facem ordine. E haos și noi venind acolo, o să facem ordine. Îi aduce pe-ăștia la ordine, domnule, le mai limpezim mințile, să ajutăm oamenii. Au discurs.
„Strigacii” Orban și Cîțu
PNL-ul n-are discurs. N-are. Pentru că ei au ajuns în situația asta fără să-i oblige nimeni. Erau la guvernare, principal partid de guvernare cu USR PLUS și s-au pus singuri în această situație. Și atunci, le e foarte greu să le explice alegătorilor lor. Practic, ei se desființează ideologic. De fapt, nici nu au ce desființa, pentru că în momentul în care ai un președinte de partid care zbiară în felul ăla… Dacă mă gândesc la istoria PNL, acum, în ultimii ani, PNL-ul a avut cei mai puternici strigaci din istoria partidului la conducere, președinți. Strigacii Orban și Cîțu. Au zbierat mai tare decât toți ceilalți, Cîmpeanu, Quintus, Stolojan, Valeriu Stoica, Tăriceanu, a încheiat analiza Cristian Tudor Popescu.
[ad_2]
Citește mai mult..