Comisia Europeană dă în judecată România pentru că nu a închis depozitele de deşeuri
[ad_1]
Comisia Europeană a hotărât vineri să trimită din nou România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea pe deplin a hotărârii Curţii din 18 octombrie 2018, care constata neîndeplinirea obligaţiilor sale în privința depozitelor de deşeuri (Directiva 1999/31/CE), informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
România avea obligaţia ca, până la 16 iulie 2009, să închidă şi să reabiliteze toate depozitele de deşeuri care nu au obţinut o autorizaţie de funcţionare. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a constatat că România nu şi-a respectat această obligaţie cu privire la 68 de depozite de deşeuri, potrivit comunicatului citat de Agerpres.
Aceasta este a doua sesizare a Curţii şi poate duce la aplicarea unor sancţiuni corespunzătoare intervalului de timp scurs de la prima hotărâre până la asigurarea conformităţii.
Directiva privind depozitele de deşeuri stabileşte standarde şi oferă orientări pentru prevenirea sau reducerea, pe cât posibil, a efectelor negative ale depozitării deşeurilor asupra sănătăţii umane şi asupra mediului. Pactul verde european şi Planul de acţiune privind reducerea la zero a poluării au stabilit pentru UE obiectivul ambiţios de a reduce la zero poluarea. Este important să se pună pe deplin în aplicare standardele consfinţite în legislaţia UE, astfel încât să se asigure în mod eficace protecţia sănătăţii umane şi a mediului natural.
La trei ani de la pronunţarea hotărârii din 2018, România a închis şi a reabilitat 24 de depozite de deşeuri. Aşadar, 44 de depozite nu au fost încă închise, iar pentru multe dintre ele nu au fost încă prevăzute lucrările necesare de reabilitare. Pentru a se conforma hotărârii Curţii, România trebuie să ia toate măsurile necesare, astfel încât să se asigure că aceste depozite de deşeuri sunt cât mai curând posibil închise, sigilate şi reabilitate din cauza riscurilor pe care le prezintă pentru sănătate şi pentru mediu.
În temeiul dreptului UE, depozitarea deşeurilor ar trebui să nu se practice în Europa decât într-un mod controlat şi sigur. Directiva privind depozitele de deşeuri (Directiva 1999/31/CE) stabileşte standarde în ceea ce priveşte protejarea sănătăţii umane şi a mediului, în special a apelor de suprafaţă, a apelor subterane, a solului şi a aerului, împotriva efectelor negative cauzate de colectarea, transportul, depozitarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor. Directiva urmăreşte să prevină sau să reducă, pe cât posibil, efectele negative ale depozitării deşeurilor pe întreaga durată a ciclului de viaţă al depozitelor de deşeuri.
Deşeurile pot fi eliminate în diferite moduri. Îngroparea acestora în sol, cunoscută sub denumirea de „depozitare”, este modalitatea cea mai puţin durabilă din punctul de vedere al mediului şi ar trebui să nu se recurgă la ea decât în ultimă instanţă.
Editor : B.P.
[ad_2]
Citește mai mult..