Cazul cutremurător al fetei de 16 ani care a fost abuzată de tatăl vitreg timp de 6 ani: „Ea nu a dorit intervenție, a dorit să moară”

[ad_1]

Numărul copiilor agresați sexual este în creștere alarmantă. Poliția Română investighează sute de cazuri în care minori de doar câțiva ani au devenit victime ale propriilor familii. Pandemia a adâncit fenomenul abuzurilor, pentru că cei mici petrec și mai mult timp cu agresorii. Un număr record de abuzuri au avut loc în centrele de plasament.

Anul acesta, peste 330 de copii au fost abuzați sexual. Dar numărul este mult mai mare, o recunosc chiar autoritățile care spun că puțini minori își fac curajul de a cere ajutor.

Ramona Dabija – comisar șef: Copii cu vârste destul de mici care au încredere în familie, să recunoaștem: majoritatea sunt din cercul apropiat al copiilor.

Abuzurile încep chiar și de la doi ani, spun anchetatorii. Copiii încep să vorbeasă abia atunci când devin adolescenți și realizează ce li se întâmplă. O fată de 16 ani a sunat la Telefonul Copilului – o linie special pusă la dispoziție pentru astfel cazuri- să anunțe că nu mai vrea să trăiască după ce a fost abuzată de tatăl vitreg timp de șase ani.

Cătălina Surcel, Asociația Telefonul Copilului: Acea adolescentă care a sunat, ea nu a dorit intervenție, a dorit să moară, nu a sunat la noi să caute intervenție, ea a sunat la noi pentru ca sfârșitul să nu o prindă singură.

Fata a povestit că nimeni nu a crezut-o când a vorbit de abuzurile suferite. Și nu este un caz singular avertizează specialiștii. De prea multe ori adulții închid ochii la ceea ce se întâmplă, spun polițiștii, care avertizează că tăinuirea unor astfel de fapte se pedepsește penal.

Ramona Dabija – comisar șef: Un gest care poate ți se pare firesc într-un anumit context s-ar putea să fie un semnal de alarmă. Tu, ca martor, ești obligat să vii să sesizezi acest comportament.

Psihologii care răspund la Telefonul Copilului spun că situația este și mai rea.

Cătălina Surcel, Asociația Telefonul Copilului: Nu vă ascund faptul că în perioada pandemiei peste 20% dintre cazuri au avut loc în centre de plasament.

Iar agresorii erau chiar cei plătiți să-i îngrijească pe cei mici.

Legea privind agresiunile sexuale împotriva minorilor a fost înăsprită. De anul trecut, cine abuzează un copil poate primi până la 12 ani de închisoare dacă victima este membru de familie.

Editor : A.P.

[ad_2]

Citește mai mult..