VIDEO. Cum decurge însămânțarea norilor cu iodură de argint, pentru producerea ploilor. Test efectuat deasupra Dobrogei

[ad_1]

Dacă nu vine natural, ploaia poate fi stimulată prin însămânțarea norilor cu iodură de argint. Jurnaliștii de la AgroJurnal au filmat, în premieră, unul dintre testele făcute pe aeroportul Mihail Kogălniceanu de Autoritatea Națională de Stimulare a Ploilor. Avioane ale partenerilor greci, care stimulează de ani de zile ploile, au însămânțat norii de deasupra Dobrogei, cu ajutorul unor rachete speciale, iar ploile nu au întârziat să apară.

Este a doua rundă de testare a stimulării ploilor cu ajutorul aviației în România în ultimii 2 ani. Partenerii greci sunt cei care conduc operațiunile și anul acesta.

Tzonichakis Nicolas: Ne confruntăm cu această masă de aer care intră în zona pe care o controlăm, cea de testare. Putem să o vedem aici. Aici este întreaga arie. Și pe parcurs, în timp ce norii se apropie, lansăm cele două avioane. Îl vedem pe cel de pe partea stângă că a efectuat însămânțarea… acele mici steluțe pe care le vedem.
-Câte însămânțări?
-În jur de 30 de rachete cu primul avion și 29 de torțe pe aripi. O să vedeți.

Pe pistă, avioanele se pregătesc de decolare. Sunt încărcate cu cartușe și rachete care vor pulveriza iodură de argint în norii ascendenți vecini formațiunilor noroase încărcate cu gheață în cantități enorme în care forțele pot fi comparabile cu cele ale bombei de la Hiroshima. Orice intervenție în nor este un act de curaj.

-Harry, bună ziua! Ce faci acum?
Stamatopoulos Charilaos, pilot: Pregătim avionul. Am avut un brief cu departamentul meteo și vom zbura pentru a însămânța norii.
– Cu ce?
-Cu iodură de argint.
-Câte rachete ai pe aripi?
-12 și 12 pe ambele aripi și 306 pe burta avionului.
-Spune-ne și despre puterea acestui avion pentru că va zbura în jurul norilor.
-E un avion cu turbopropulsoare, foarte puternic, pentru că zburăm în condiții de producere a gheții și în zona de turbulențe vecină norului.
-Noroc! Și te vom urmări pe radar!
-Mulțumesc!

Tzonichakis Nicolas: Am observat o prelungire a duratei ploii. Nu doar a cantității de apă. Concentrația a cristalelor de gheață în apă, nu aș vrea să devină prea tehnică discuția aici, face ca norul să fie mai longeviv și să descarce mai multă apă sub formă de ploaie.
-Cât de longeviv?
-Cel puțin 40-45 minute decât alți nori.

-Stiți că o româncă acum ceva timp (n.ed. – 1931) a inventat bazele acestui sistem.
-Da?
-Da! Între anii 1920-1930.A creat ploi artificiale în România dar și în Sahara.
-Cu avion?
-Cu avion!
-Asta e interesant.
-Am crezut că am citit majoritatea lucrărilor științifice din lume.
-Și a primi un brevet pentru aceste teste… Pentru această inovație, pentru că era o inovație! Inovația era legată de creșterea precipitațiilor.A lucrat cu Marie Curie în Franța!Nu orice nor poate fi însămânțat pentru a fi stimulat să se descarce sub formă de ploaie.

Stamatopoulos Charilaos: Ne-am încheiat misiunea. A fost un zbor reușit. Am stimulat norii. Este îndeajuns pentru astăzi!

 

Editor : A.P.

[ad_2]

Citește mai mult..