Prof. Simona Ruță: Mă îndoiesc că este posibil ca varianta Omicron să anuleze complet eficacitatea vaccinurilor

[ad_1]

Simona Ruță, profesor universitar, șefa disciplinei de Virusologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, spune că indiferent cât de virulentă se va dovedi Omicron, noua variantă super-mutantă a SARS-CoV-2, este puțin probabil ca imunitatea dată de vaccinare sau de trecerea prin boală să fie complet nefuncțională.

„Mă îndoiesc că este posibil să se anuleze complet eficacitatea vaccinurilor. E adevărat că această variantă are o serie de mutații care produc îngrijorare din punct de vedere al capacității de evadare de sub recunoașterea sistemului imun. Este posibil să fie mai prost neutralizată și de imunitatea de după infecție, și de imunitatea de după vaccinare, dar chiar dacă acest lucru se va întâmpla, există un răspuns imun celular care este activ și este puțin afectat de toate mutațiile care sunt prezente în variante”, a declarat, luni, la Digi24, profesorul universitar Simona Ruță.

Deocamdată, nu știm dacă sechelele provocate de infectarea cu această nouă variantă sunt sau nu mai grave decât în cazul Delta. „Nu avem de unde să știm. În două saptămâni, să zicem, o să vedem dacă apar cazuri spitalizate, mai grave, cu această variantă. Deocamdată, cazurile care au fost identificate sunt, în mare parte, cu simptomatologie blândă, și cazurile la persoane nevaccinate, și cazurile la persoane vaccinate. Multe dintre acestea din urmă au fost asimptomatice”, a precizat Simona Duță.

Compania germană BioNTech, inventatoarea celui mai utilizat ser anti-COVID-19 din Occident, a anunțat luni că a început să lucreze deja la un nou vaccin, împotriva Omicron, noua variantă detectată în Africa de Sud şi clasată „îngrijorătoare” de către OMS, deși încă nu este clar dacă va trebui să refacă actualul ser anti-COVID-19.

Cum a apărut varianta Omicron?

„Ce este frapant la această variantă Omicron este divergența față de celelalte tulpini pe care le-am văzut până acum. Este o variantă care a făcut un salt genomic extraordinar de mare și așa ceva nu se poate întâmpla dintr-odată”, a punctat profesorul universitar.

Virusologul român este de părere că această nouă variantă, Omicron, s-ar putea să fie în circulație de mai mult timp, dar nu a fost depistată.

„Se poate să fi fost o variantă care să fi circulat într-o țară care nu face suficient de multă secvențiere genomică, o țară din Africa – nu Africa de Sud, pentru că acolo există multă secvențiere genomică, dar altă țară din Africa – în care varianta să fi circulat „sub radar”, cum se spune, un timp îndelungat, până când să fi ajuns la nivelul acesta de mutații”, a explicat Simona Ruță.

Un expert german în imunologie a avansat ipoteza că numărul surprinzător de mare al mutaţiilor prezente la varianta Omicron a coronavirusului ar putea semnala faptul că aceasta a apărut prima dată la un pacient cu HIV sau cu o altă formă de imunodeficienţă.

Numărul mare de mutații „semnalează o evoluție îndelungată, o evoluție care s-ar fi putut produce, într-adevăr, la o persoană imunosupresată. Aceste persoane fac în general infecții de lungă durată, cu eliminare prelungită de virus și cu o variabilitate foarte mare. Că a fost vorba de un pacient HIV pozitiv sau de un alt pacient imunosupresat, asta nu putem să știm”, spune profesorul universitar Simona Ruță.

Ea a amintit că rapoarte apărute recent au arătat că există pacienți cu limfoame, cu cancere de sânge, care fac infecții ce pot să dureze până la opt luni și în care se produce eliminare constantă sau discontinuă de virus, ceea ce „duce la o variabilitate foarte, foarte mare”.

Va reuși Omicron să elimine Delta?

În ceea ce privește posibilitatea ca Omicron să aibă o putere de răspândire mai mare decât tulpina Delta, virusologul român spune că este prea devreme să putem afirma acest lucru. „Ce știm însă este că a determinat o creștere abruptă a cazurilor într-o regiune din Africa de Sud care abia ieșise dintr-un val de Delta. Or, după cum am văzut cu toții, aceste valuri sunt urmate de niște perioade de acalmie. Deci, este neobișnuit să apară o astfel de creștere abruptă a cazurilor și este posibil să se datoreze unei transmisibilități mai înalte a variantei Omicron”, a remarcat Simona Ruță. „Dar rămâne de văzut acest lucru”, a adăugat specialistul.

Deocamdată, ceea ce știm este că tulpina Delta este campioană absolută la transmitere. În ultimele două luni, din peste 800 mii de secvențe genomice care au fost depuse în bazele de date internaționale, 99,9 la sută erau Delta, ceea ce înseamnă că această variantă a reușit pur și simplu să disloce toate celelalte variante circulante, a subliniat profesorul universitar.

„În ceva timp vom vedea dacă într-adevăr este capabilă să înlocuiască varianta Delta sau să concureze pe picior de egalitate cu ea, dacă e capabilă să producă simptomatologie mai severă și să dea naștere unor cazuri cu internare în spital și cu forme critice și o să știm probabil un pic mai repede dacă anticorpii produși de infecție sau produși de vaccinare sunt sau nu eficienți”, a conchis Simona Ruță, șefa disciplinei de Virusologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Editor : Luana Pavaluca

[ad_2]

Citește mai mult..