Belgia se alătură altor țări europene și introduce restricții înainte de sărbători
[ad_1]
În fața amenințării Omicron, tot mai multe state europene impun restricții, mai ales că se apropie sărbătorile, iar riscul de răspândire este și mai mare. Belgia a reintrodus de sâmbătă obligativitatea purtării măștii și limitează activitățile private în interior.
De luni, 6 decembrie, școlile gimnaziale trec în sistem hibrid, cu prezență fizică de maximum 50 la sută. În şcoli, portul măştii sanitare va fi de acum obligatoriu începând cu vârsta de 6 ani.
În plus, școlile primare și grădinițele intră în vacanță cu o săptămână mai devreme, în 18 decembrie.
Evenimentele în interior cu mai mult de 200 de persoane sunt interzise, la fel și activitățile extrașcolare. Publicul va trebui să stea aşezat şi să poarte mască. Regula se va aplica inclusiv în sălile de cinema şi în timpul congreselor.
Activităţile sportive în sală vor fi în continuare autorizate, însă fără public. Evenimentele în exterior, cum sunt meciurile de fotbal, ar putea avea loc fără limitarea numărului de persoane.
„Trebuie să luăm măsuri suplimentare pentru a reduce cât mai repede posibil presiunea asupra spitalelor” care nu este sustenabilă, a declarat şeful guvernului belgian, subliniind că valul pandemic cu care se confruntă țara este mai grav decât se prognoza.
Belgia înăsprise deja restricţiile din 26 noiembrie, obligând cluburile să se închidă. Populaţia a fost îndemnată să-şi limiteze la maximum contactele şi activităţile în interior.
Măsurile care vizează cafenelele şi restaurantele rămân neschimbate. Acestea vor trebui să se închidă la ora 23:00 şi clienţii lor vor fi obligaţi să stea jos, maximum şase la o masă.
Obligaţia telemuncii de patru zile pe săptămână rămâne, de asemenea, în vigoare.
Belgia, care numără 11 milioane de locuitori, a înregistrat în ultimele șapte zile peste 17.800 de contaminări zilnic, precum şi 44 de decese. Circa 800 de persoane, cu forme grave, sunt spitalizate la terapie intensivă pe întreg teritoriul Belgiei, ducând la o suprasolicitare a sistemului de sănătate şi la amânarea a numeroase îngrijiri pentru alte patologii.
Noi restricții și în Iralnda, Italia și Portugalia
Și Guvernul irlandez a anunţat vineri introducerea de noi restricţii, printre care închiderea cluburilor şi distanţarea socială în baruri, restaurante și hoteluri, relatează Agerpres.
Maximum şase persoane vor putea sta la o masă.
Capacitatea de primire este redusă la jumătate în instituţiile culturale şi pentru evenimentele sportive, unde purtarea măştii este obligatorie.
În plus, se recomandă limitarea la maxim patru familii a întâlnirilor la domiciliu.
Și Dublinul anunţase însă de la mijlocul lui noiembrie o serie de măsuri pentru a stopa răspândirea coronavirusului şi pentru a proteja sistemul medical, la doar câteva săptămâni după ridicarea aproape integrală a restricţiilor în vigoare. Executivul a recomandat să se lucreze de acasă atunci când era posibil, iar barurile şi restaurantele nu pot funcționa decât până la miezul nopţii. Certificatul sanitar, aplicat deja în baruri, restaurante şi cluburi de noapte, a fost extins la locurile de agrement.
Deşi campania de vaccinare este un succes şi creşterea contaminării a putut fi „stabilizată”, apariţia variantei Omicron, un caz fiind depistat în Irlanda, reprezintă „o sursă de îngrijorare”, a spus premierul Michael Martin.
Irlanda, cu o populaţie de 5 milioane de locuitori, unde aproape 90% dintre cei peste 12 ani sunt complet vaccinaţi, a înregistrat vineri 5.419 de cazuri pozitive, potrivit ultimelor date oficiale. Pandemia a făcut în ţară peste 5.700 de morţi.
Și În Italia, de luni, doar persoanele vaccinate mai au aces acces în baruri, restaurante, săli de agrement şi clădiri publice.
Între timp, Portugalia, cea mai vaccinată țară a Uniunii Europene, a anulat marile evenimente programate pentru noaptea de Anul Nou.
Citiți și: Germania anunță lockdown pentru nevaccinați. Angela Merkel și succesorul ei, Olaf Scholz, susțin vaccinarea obligatorie
Credincioşii din Grecia, obligaţi să prezinte un test COVID negativ pentru a putea participa la slujbă
Editor : Luana Pavaluca
[ad_2]
Citește mai mult..