Amendă de 90.000 de lei pentru construirea unui brad de Crăciun alcătuit din 19.000 de doze de vaccin
[ad_1]
Comisarii Gărzii de Mediu i-au amendat cu 90.000 de lei pe organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor din Bucureşti, care a autorizat construirea unui brad alcătuit din recipiente de vaccin, şi pe operatorul autorizat pentru transportul deşeurilor medicale din acelaşi centru.
Centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor fusese deschis în luna martie de către primăria sectorului 4 Bucureşti şi s-a aflat, în luna octombrie, pe lista centrelor din cadrul unui maraton de vaccinare organizat în Bucureşti.
„Am fost sesizați în privința existenței unor construcții din deșeuri medicale, în incinta centrului de vaccinare organizat în interiorul Palatului Copiilor, din sectorul 4 al Bucureștiului, iar echipa de control a GNM a găsit și sancționat mai multe abateri legate de folosirea și transportul deșeurilor medicale de acolo. Cele trei sancțiuni contravenționale au totalizat 90.000 de lei”, a declarat comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Marioara Gătej.
Mai mult, compania de transport s-a ales și cu o notificare către Agenția pentru Protecția Mediului, în vederea suspendării activității, până la remedierea problemelor constatate, privind nerespectarea regimului de transport al deșeurilor medicale, în vederea eliminării.
Construirea bradului, alcătuit din 19.000 de doze de vaccin, a durat sute de ore de muncă, după cum s-a precizat, în urmă cu câteva zile, pe pagina oficială de Facebook Ro Vaccinare.
„Este un brad altfel, pro sănătate și pro viață, fiind utilizate peste 19.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19. “Bradul” are o înălțime de 3 m, o anvergură de 2.2 m și este realizat din doze Pfizer și Moderna. Cutiile de cadouri și căsuța sunt realizate din doze Johnson&Johnson”, se arăta în postarea publicată de Ro Vaccinare.
„Construcțiile respective au fost desființate și ne-am asigurat că recipientele utilizate din care fuseseră realizate, considerate deșeuri medicale nepericuloase, au fost transportate la un operator specializat, pentru a fi eliminate, așa cum prevede legea”, a spus Marioara Gătej, de la Garda de Mediu.
Editor : M.L.
[ad_2]
Citește mai mult..