Albatroșii, unele dintre cele mai fidele creaturi din lume, „divorțează” mai des din cauza schimbărilor climatice

[ad_1]

Pot schimbările climatice să provoace despărțiri? E posibil, potrivit unui nou studiu care sugerează că albatroșii, unele dintre cele mai fidele creaturi din lume, „divorțează” mai des, potrivit BBC.

Studiul publicat în revista Royal Society a analizat 15.500 de perechi reproducătoare de albatroși din Insulele Falkland de-a lungul a 15 ani.

„Divorțul” albatroșilor se produce când unul din cei doi membri ai unui cuplu se împerechează cu un alt individ.

La fel ca oamenii, albatroșii au o fază incomodă de creștere, în care încearcă să găsească cea mai bună modalitate de a intra într-o relație. Dar, în cele din urmă, își găsesc un partener și, de obicei, rămân împreună pentru toată viața.

Doar 1% dintre albatroși se despart după ce și-au ales partenerul de viață – o rată mult mai mică decât cea a divorțurilor în rândul oamenilor.

„Monogamia și legăturile pe termen lung sunt foarte obișnuite pentru ei”, spune Francesco Ventura, cercetător la Universitatea din Lisabona și coautor al studiului.

Dar în anii în care a fost făcut studiul, în care au fost înregistrate temperaturi mai ridicate ale apei, până la 8% dintre cuplurile de albatroși s-au despărțit.

Prin urmare, „divorțul determinat de mediul înconjurător poate fi o consecință trecută cu vederea” a schimbărilor climatice, arată studiul.

În mod normal, „divorțul” albatroșilor se produce atunci când o pereche nu reușește să se înmulțească, așa că fiecare își găsește noi parteneri în următorul sezon de reproducere.

Dar studiul a arătat că perechile divorțează acum chiar dacă au avut un sezon de reproducere reușit. Francesco spune că există două teorii posibile pentru acest lucru – prima fiind legată de provocările unei relații la distanță. Apele tot mai calde obligă păsările să vâneze mai mult timp și să zboare mai departe.

Dacă păsările nu se întorc la timp pentru sezonul de reproducere, partenerii lor pot merge mai departe cu un nou partener.

O altă teorie este că hormonii de stres al albatrosului cresc în medii mai dure, cum ar fi atunci când apele sunt mai calde. Astfel, condițiile mai dure de reproducere și deficitul de hrană pot provoca mai mult stres și un partener poate fi acuzat de „performanțe slabe” – ceea ce poate declanșa în cele din urmă divorțul, spune Francesco.

Studiul vine în condițiile în care numărul de perechi reproducătoare de albatroși a scăzut la aproape jumătate față de nivelul din anii 1980, potrivit datelor din 2017.

„Temperaturile cresc și vor crește, așa că acest lucru ar putea aduce și mai multe probleme”, spune Francesco.

Editor : M.B.

[ad_2]

Citește mai mult..