Tipuri de Arţari Japonezi cu Frunze Colorate & Încântătoare
[ad_1]
Apreciat pentru frunzişul colorat şi delicat care impresionează atât în perioada de creştere, cât şi toamna, arţarul japonez este un copac ornamental des întâlnit în grădini şi pe terase. Specie cu creştere lentă, la maturitate ajunge, în funcţie de soi, la înălţimi cuprinse între 1 şi 9 m. Este un copac care înfloreşte primăvara, iar frunzele palmate cu cinci, şapte sau chiar nouă dinţi creează un spectacol fascinant pe toată perioada de creştere, toamna atingând apogeul coloristic.
In articol:
Cum să-ţi alegi tipul de arţar japonez potrivit?
Arţarul japonez ar trebui ales în funcţie de zona şi de condiţiile de mediu. Se pretează pentru zonele 5 sau 8 şi, dacă locaţia este protejată, se poate planta şi în zona 4. De asemenea, nu trebuie uitat că au nevoie de soare şi de un sol bine drenat.
În zonele de climă 7 şi 8 se poate planta şi în locuri cu semiumbră sau cu lumina difuză. Astfel, frunzele nu vor mai fi expuse direct sub razele soarelui şi este eliminat riscul pătării acestora în timpul verii.
Un alt criteriu după care poţi alege un arţar japonez este culoarea frunzişului care poate fi roşu sau în tonuri strălucitoare de verde sau auriu.
Totodată, sunt tipuri de arţari japonezi care au frunze bicolore. Astfel, cei interesaţi poţi alege între arţarul roşu, arţarul argintiu, arţarul japonez auriu, arţarul japonez galben sau arţarul japonez verde. Alte soiuri care au atras atenţia grădinarilor din întreaga lume sunt Orange Dream, Dissectum, arţarul japonez bonsai sau arţarul japonez Fireglow.
Citeste si: Lista câștigătorilor la Oscar: „Nomadland” cel mai bun film. Ce s-a întâmplat cu filmul românesc „colectiv”?
Însă, oferta de arţari japonezi este mult mai diversificată! Iată o scurtă prezentare a celor mai populare tipuri de arţari:
Arţar japonez Crimson Queen
Este un soi de arţar japonez pitic care nu va depăşi înălţimea maximă de 3 m şi o întindere de maximum 3.5 m. Vara, frunzele sunt de un roşu închis care se va maturiza până la purpuriu, iar toamna oferă un spectacol fascinant în culorile galben, roşu, violet sau arămiu. De asemenea, se remarcă prin forma frunzelor cu textură dantelată.
Arţar japonez Beni Kawa
Poate ajunge la înălţimea maximă de 4.5 m şi este renumit pentru scoarţa sa colorată în roşu. Frunzele tinere sunt verde deschis şi devin galben-aurii spre toamnă. Până la vârsta de şapte ani poate atinge înălţimea de 2 m, motiv pentru care se potriveşte foarte bine în decorul teraselor.
Arţar japonez Coonara Pygmy
Este un soi de arţar japonez pitic care poate ajunge la maturitate la înălţimea maximă de 1.80 m. Se remarcă prin coloristica verde strălucitor a frunzelor care vara capătă o tentă gălbuie, iar toamna devin roşii şi roz.
Arţar japonez Bloodgood
Este printre cele mai des întâlnite tipuri de arţari japonezi. Poate ajunge la înălţimea maximă de 6 m şi este ideal pentru grădini şi terase. Are frunze roşiatice-violet pe sezonul de vară, verzi în plin soare şi roşii purpurii toamna. Preferă soarele plin, dar se descurcă foarte bine şi în condiţii de umbră parţială.
Citeste si: Premiile BAFTA 2021. Lista completă a nominalizărilor
Arţarul japonez Garnet
Este un alt tip de arţar cu frunze roşii şi dantelate. Frunzişul se păstrează roşu-portocaliu în timpul sezonului de creştere, vara târziu devine verde-violaceu, iar toamna explodează într-un roşu aprins.
Arţar japonez Full Moon
La început, frunzişul este galben strălucitor, treptat devine galben-verde, iar toamna va surprinde prin nuanţe roşii-portocalii incendiare. Este un arbust cu tulpini multiple care, însă, poate fi coordonat să crească sub forma unui copac mic cu un singur trunchi.
Citeste si: Doliu în lumea actorilor. Un celebru artist a pierdut lupta cu viața
Arţarul japonez Peaches and Cream
Este un soi de arţar dens cu alură de arbust, mai mult lat decât înalt. Are frunzele colorare pestriţ în alb şi crem cu nervuri de culoare verde închis. Toamna, frunzişul devine galben. Are creştere lentă şi o durată de viaţă de până la 60 de ani.
Arţar japonez Autumn Moon
Tipul de arţar Autum Moon este printre puţinii arţari japonezi care pot face faţă condiţiilor climatice de nivel 4. Primăvara are frunziş galben-portocaliu care vara devine mai luminos şi capătă nuanţe arămii. Toamna creează un spectacol remarcabil prin frunzişul care devine portocaliu-roşcat strălucitor.
Arţar japonez Filigree
Este un alt soi de arţar pitic cu frunzele dantelate din grupul Dissectum. Vara are frunzele verde închis şi toamna aurii. Ramurile sale creează o formă plină şi amintesc de o cascadă care curge spre pământ.
Arţar japonez Butterfly
Este printre cele mai populare tipuri de arţari pestriţi. Are creştere neregulată, iar frunzele verzi cu margini albe sunt răsucite diferit faţă de oricare altă specie de arţar japonez. Toamna, zonele albe ale frunzelor devin roşii sau magenta. Este un tip de arţar care a fost premiat în 1977 de către Societatea Horticolă Boskoop cu Premiul de Merit.
Citeste si: DESCOPERĂ: Ce înseamnă când visezi că te desparți de iubit. Ce semnificație are ruperea unei relații de dragoste
Arţar japonez Red Dragon
Este un alt soi pitic care nu depăşeşte înălţimea de 2 m. Frunzişul său în culoarea violet-roşcat vara şi purpuriu strălucitor toamna, creează un spectacol uimitor. De aceea, acest tip de arţar japonez este o achiziţie valoroasă pentru orice grădină. Funcţionează foarte bine şi ca arbore de container.
[ad_2]
Citește mai mult..