Boris Johnson îi îndeamnă pe britanici, în mesajul de Crăciun, să se vaccineze. „Este, la urma urmei, învăţătura lui Iisus Hristos”

[ad_1]

Premierul britanic Boris Johnson îi îndeamnă pe britanici să se vaccineze împotriva COVID-19 inclusiv cu doza booster. EL spune, într-un mesaj video de Crăciun, că acest lucru demonstrează iubire față de ceilalți oameni și că acest lucru face parte din învăţăturile lui Iisus Hristos.

În mesajul video filmat în fața unui brad de Crăciun din Downing Street, premierul britanic i-a lăudat pe oamenii care „s-au vaccinat nu doar pentru ei înșiși, ci pentru prieteni și familie și pentru toți cei pe care îi întâlnesc”.

„La urma urmei, aceasta este învățătura lui Isus Hristos, a cărui naștere este o sărbătorim, că trebuie să ne iubim aproapele așa cum ne iubim pe noi înșine”, a spus el, citat de The Guardian.

Nu se poate spune că pandemia s-a terminat, în condițiile apariției variantei Omicron, a spus Johnson, dar a subliniat că mulţi oameni pot sărbători cu mai mulţi membri ai familiei anul acesta decât anul trecut, relatează Mediafax.

„Dacă în acest an aveţi nevoie de un curcan mai mare şi aveţi mai multe vase de spălat, atunci este un lucru bun, pentru că aceste ritualuri contează atât de mult. Şi sper că oamenii se vor bucura de Crăciunul din acest an cu atât mai mult”, a spus el.

Johnson a fost botezat catolic, dar a discutat rareori despre religia sa. El s-a căsătorit cu soţia sa, Carrie, la catedrala catolică Westminster la începutul acestui an. Când a fost întrebat dacă este catolic practicant, Johnson a răspuns: „Nu discut aceste probleme profunde”.

Editor : M.B.

[ad_2]

Citește mai mult..