Un fost consilier al lui Boris Johnson, dispus să declare sub jurământ că premierul știa despre petrecerile din lockdown
[ad_1]
Unul dintre foștii consilieri principali ai lui Boris Johnson s-a arătat dispus să „declare sub jurământ” că premierul știa despre petrecerile care au avut loc la reședința oficială din Downing Street 10 în timpul lockdown-ului, acuzându-l că a mințit în Parlament, scrie Reuters.
Presa britanică a relatat că, între luna mai 2020 și aprilie 2021, au avut loc cel puțin 11 întruniri la reședința oficială din Downing Street 10 a premierului Boris Johnson și în alte departamente guvernamentale. În prezent, are loc o investigație condusă de un înalt funcționar guvernamental.
Săptămâna trecută, Boris Johnson și-a cerut scuze în Parlament pentru că a luat parte la o întrunire de tipul „fiecare își aduce băutura lui” în grădina din Downing Street 10, pe 20 mai 2020, precizând că a rcezut că este o întâlnire de lucru.
Dominic Cummings, fost consilier principal al lui Boris Johnson, care a părăsit guvernul în 2020, în urma unor neînțelegeri cu premierul, a scris pe Twitter că Johnson și-a dat acordul ca aceste petreceri să aibă loc.
„Nu numai eu, dar și alți martori care au vorbit despre acest lucru la timpul repectiv am fi dispuși să declarăm sub jurământ că așa s-au întâmplat lucrurile”, a scris Cummings.
Postul britanic ITV a publicat săptămâna trecută un email în care personalul de la cabinetul premierului britanic Boris Johnson era invitat la o petrecere de tipul „fiecare își aduce băutura lui” în grădina reședinței din Downing Street 10.
Cummings susține că, după ce secretarul personal al premierului, Martin Reynolds, a fost sfătuit să anuleze invitația, acesta din urmă s-a consultat cu premierul dacă întrunirea să mai aibă loc sau nu.
„Premierul și-a dat acordul să continue”, a scris Cummings pe blogul său.
Purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson a negat luni că premierul ar fi știut dinainte de evenimentul de pe 20 mai 2020.
„Nu e adevărat prim-ministrul a fost înștiințat sau avertizat înainte de eveniment”, a spus purtătorul de cuvânt.
Vicepremierul îl susține pe Johnson
Afirmaţia făcută Dominic Cummings, că acesta a minţit parlamentul atunci când a spus că nu avea cunoştinţă de o petrecere din grădina de la Downing Street 10, în timpul primului lockdown determinat de pandemia de coronavirus, este un nonsens, a declarat marţi vicepremierul Dominic Raab.
Întrebat dacă el crede că mandatul lui Boris Johnson s-ar încheia dacă se va dovedi că acesta a minţit parlamentul, Raab a răspuns: „Sugestia că el a minţit este un nonsens. El a spus foarte clar în Camera Comunelor – a primit întrebări pe tema asta – că a crezut că este un eveniment legat de muncă”.
Boris Johnson a prezentat miercuri scuze în parlament pentru că a participat la petrecerea în cauză, declarând că regretă ce a făcut şi că a crezut că întâlnirea de la Downing Street 10, care a avut loc la 20 mai 2020, era o reuniune de muncă.
Editor : Bogdan Pacurar
[ad_2]
Citește mai mult..