Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Bacău

[ad_1]

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, luni, în pădurea Buhoci, din județul Bacău. Încă nu există informații despre starea pilotului.

ACTUALIZARE: „În urmă cu circa 30 minute, pompierii băcăuani au fost anunţaţi de Romatsa cu privire la faptul că s-a primit un mesaj de alertă de pe costumul unui pilot de avion ultrauşor, într-o zonă împădurită de la limita comunelor Buhoci şi Ungureni”, a precizat IPJ Bacău.

În acest moment, poliţiştii efectuează căutări, împreună cu echipajele de pompieri.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Echipele de intervenție au fost solicitate să intervină, în urmă cu scurt timp, după ce a fost semnalată prăbușirea unui aparat de zbor de mici dimensiuni, lângă municipiul Bacău.

„Pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în pădurea din zona localității Buhoci în urma unui apel care anunță un posibil accident aviatic în care a fost implicat un aparat de zbor de mici dimensiuni.

Spre locul indicat se deplasează 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 autospecială de descarcerare și 1 SMURD”, au transmis reprezentanții ISU Bacău.

Ministerul Apărării precizează că nu este vorba despre o aeronavă militară.

Un incident similar a avut loc sâmbătă, când un avion de acrobaţie s-a prăbuşit în comuna prahoveană Târgşoru Vechi. La bord se afla doar pilotul, care a fost declarat decedat.

 

[ad_2]

Citește mai mult..