Banca Mondială, FMI cer să se ia măsuri urgente pentru combaterea crizei alimentare. 275 de milioane de oameni pot rămâne fără hrană


Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, Programul Alimentar Mondial și Organizația Mondială a Comerțului au cerut miercuri măsuri urgente și coordonate pentru securitatea alimentară și au făcut un apel pentru evitarea interzicerii exporturilor de alimente și îngrășăminte, informează Reuters.

Într-o declarație comună, liderii celor patru instituții au avertizat că războiul din Ucraina a înrăutățit situația provocată de pandemia de Covid-19 și de schimbările climatice, iar consecințele lor pun în pericol milioane de vieți din toată lumea.

Prețurile tot mai ridicate la produsele de bază și lipsa alimentelor au mărit presiunea asupra familiilor, au spus aceștia. Cel mai mare pericol este pentru țările sărace, dar chiar și statele mai înstărite încep să devină tot mai vulnerabile.

Crizele combinate ar putea alimenta tensiunile sociale în multe dintre țările afectate, în special în cele în care sunt deja conflicte în desfășurare, au avertizat cele patru organizații internaționale.

Kristalina Georgieva, director FMI, David Malpass, președintele Băncii Mondiale, David Beasley, diretorul executiv al Programului Alimentar Mondial și Ngozi Okonjo-Iweala, director general al Organizației Mondiale a Comerțului au făcut declarația comună înainte de întâlnirile anuale de primăvară organizate de FMI și Banca Mondială săptămâna viitoare.

Întâlnirile programate pentru săptămâna viitoare vor include miniștrii ai statelor din G7 și G20, oficiali ai FMI, ai Băncii Mondiale și ai Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă, precum și experți din domeniul securității agroalimentare. Foto: Profimedia Images

Peste 275 de milioane de oameni din toată lumea pot rămâne fără alimente

Organizațiile au spus că prețurile în creștere ale alimentelor, împreună cu scumpirea dramatică a costului gazelor naturale, un ingredient cheie în producția de îngrășăminte cu azot, pun în pericol producția de alimente în multe țări.

„Explozia prețurilor la îngrășăminte și problemele de aprovizionare au implicații importante în privința producției de alimente în majoritatea statelor, inclusiv producătorii și exportatorii principali care se bazează pe importurile de îngrășăminte.”

Trezoreria Statelor Unite a declarat, de asemenea, că mai mult de 275 de milioane de oameni din toată lumea se confruntă cu o „insecuritate alimentară acută”.

Întâlnirile programate pentru săptămâna viitoare vor include miniștrii ai statelor din G7 și G20, oficiali ai FMI, ai Băncii Mondiale și ai Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă, precum și experți din domeniul securității agroalimentare.

Purtătorul de cuvânt al Trezoreriei americane a spus că se va întâlni cu alți lideri săptămâna viitoare pentru a discuta posibile soluții și pentru a sublinia nevoia de investiții de lungă durată care să adreseze vulnerabilitățile sistemului alimentar.

În declarația comună, cei patru lideri au cerut comunității internaționale să aprovizioneze țările vulnerabile cu ajutoare alimentare de urgență, să mărească producția agricolă și să mențină fluxul comerțului deschis.



Citește mai mult..