Alina Kabaeva, presupusa iubită a lui Putin, pusă oficial pe lista persoanelor din anturajul lui Putin sancționate de Londra

[ad_1]

Marea Britanie a impus vineri sancțiuni împotriva mai multor persoane din cercul intim al lui Vladimir Putin, între care fosta sa soție, Liudmila Oceretnaia, dar și cea despre care de mai mult timp se spune că ar fi iubita sa – fosta gimnastă Alina Kabaeva. Și bunica acesteia, Anna Zațeplina, figurează pe listă, relatează „The Guardian”.

Anunțul făcut de Foreign Office înseamnă că vor fi impuse interdicții de călătorie și vor fi înghețate eventualele active de pe teritoriul britanic ale acestor persoane.

Londra a argumentat  că aceste persoane se numără printre cele care contribuie la susținerea stilului de viață luxos al liderului de la Kremlin, în condițiile în care, oficial, acesta declară doar active modeste: ar avea doar un mic apartament în Sankt Petersburg și două mașini din epoca sovietică.

În realitate, averea lui Vladimir Putin ar fi enormă. Liderul de la Kremlin ar deține unul dintre cele mai luxoase iahturi din lume și ar avea un adevărat palat pe coasta Mării Negre. Numai că aceste proprietăți sunt deținute prin intermediul unei rețele de rude, prieteni din copilărie și asociați, adesea numiți și „portofelele” lui Putin. Aceste persoane au beneficiat de pe urma guvernării sale și îi susțin stilul de viață. Sunt răsplătiți cu afaceri ale statului rus, care le aduc beneficii ce depășesc cu mult pozițiile lor formale, arată Foreign Office.

Printre cei vizați de cele mai recente sancțiuni ale Londrei se numără șapte membri ai familiei și cinci persoane considerate „sponsori” ai stilului de viață al lui Putin.

Cine este Alina Kabaeva

Alina Kabaeva, fostă gimnastă olimpică de gimnastică ritmică, deține mai multe funcții puternice și se zvonește de mult timp că ar fi iubita lui Putin. Ea prezidează Consiliul de Administrație al Grupului Național de Presă din Rusia, care controlează mai multe posturi de televiziune. Bunica ei, Anna Zațeplina este asociată cu Ghennadi Timcenko, un miliardar cu legături strânse cu Putin.

Kabaeva, care este originară din Tașkent, Uzbekistan, are 38 de ani, este cu 31 de ani mai tânără decât președintele rus și ar avea și copii cu acesta, nu se știe exact câți. Numită cândva „cea mai flexibilă femeie din Rusia”, ea a câștigat aurul la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004. Apoi, a fost mai bine de șase ani deputat al partidului Rusia Unită al lui Putin. În 2014, s-a retras din politică pentru a-și prelua rolul din cadrul Grupului Național de Presă, în ciuda aparentei sale lipse de experiență în domeniu (în afară de găzduirea unei emisiuni TV).

Gimnasta Alina Kabaeva a fost numită „cea mai flexibilă femeie din Rusia” Foto: Profimedia Images

Liudmila Oceretnaia și Vladimir Putin au divorțat în 2014, dar de atunci fosta soție „a beneficiat de relații de afaceri preferențiale cu entități deținute de stat și a afișat o avere semnificativă inexplicabilă”, susține Ministerul de Externe de la Londra.

Ceilalți membri ai familiei sancționați sunt Igor Putin, om de afaceri și văr al președintelui, Mihail Putin, un alt om de afaceri despre care se crede că este rudă cu președintele, Roman Putin, care este fiul lui Igor Putin și conduce o firmă de consultanță, și Mihail Șelomov, om de afaceri și văr primar cu Putin.

Alte persoane despre care se crede că au beneficiat financiar de pe urma legăturilor lor cu Putin sunt omul de afaceri Aleksandr Plehov, directorul de bancă Mihail Klișin, Vladimir Kolbin, om de afaceri, Iuri Șamalov, director în industria petrolieră, și Viktor Hmarin, avocat și om de afaceri.

Guvernul britanic a impus sancțiuni împotriva a peste 1.000 de persoane și 100 de entități ruse, de la invazia din Ucraina, dar promite că va continua sancționarea celor care îl ajută pe Putin în război până când „Ucraina va învinge”.

Editor : Luana Pavaluca

[ad_2]

Citește mai mult..