Rusia face prima tăiere de gaz pentru Germania. Livrările către două companii, oprite după refuzul de a plăti în ruble

[ad_1]

Rusia anunță că oprește livrările de gaze naturale pentru alte două companii europene – Orsted, care asigură livrări de gaze spre Danemarca și Shell, care furnizează o parte din volumul importat de Germania, relatează Reuters.

Gazprom oprește livrările pentru aceste două companii pentru că au refuzat să cedeze la șantajul lui Putin și să plătească în ruble, așa cum dictatorul rus a cerut, încălcând contractele existente. Gazprom urmează să înceteze livrarea către Orsted și Shell Energy începând de miercuri, 1 iunie, conform Reuters, citat de Agerpres.

Gazprom Export a cerut clienţilor europeni să plătească în ruble pentru livrările de gaze ruseşti, ca urmare a sancţiunilor impuse Rusiei pentru invadarea Ucrainei.

Deja Gazprom a oprit livrările de gaze naturale în Polonia, Bulgaria, Finlanda şi Ţările de Jos, în absenţa plăţilor în ruble de la cele patru ţări.

Luni, Orsted anunţase că Gazprom Export ar putea opri livrările de gaze, dar a dat asigurări că o astfel de decizie nu va pune imediat în pericol aprovizionarea cu gaze a ţării.

Contractul dintre Gazprom şi Shell Energy Europe prevedea livrarea a 1,2 miliarde metri cubi de gaze pe an către Germania.

Putin cere imperativ plata în ruble pentru gaz, încălcând contractele existente

Rusia a anunțat că nu va mai livra gaze naturale clienților care refuză să facă plata în ruble printr-o procedură nouă stabilită de Kremlin. Anterior, Polonia și Bulgaria au fost decuplate de la gaz, ca urmare a refuzului de a plăti în ruble.

Cu o zi înaintea anunțului decuplării Orsted și Shell Energy de la gazul rusesc, Gazprom anunța că sistează livrările și spre compania olandeză Gasterra. Compania olandeză a anticipat însă că rușii vor lua această decizie și a început să achiziționeze gaz din alte surse.

În martie, dictatorul rus a cerut ca statele occidentale să deschidă conturi la Gazprombank pentru a plăti aprovizionările cu gaz rusesc în ruble, spunând că în caz contrar livrările către ţări „neprietenoase” vor fi oprite.

Putin a semnat un decret care prevede că sumele pot fi plătite în continuare în contul rusesc în euro sau dolari, convertite apoi de Gazprombank în ruble şi transferate la Gazprom.

Editor : Adrian Dumitru

[ad_2]

Citește mai mult..