Fără precedent. Ce măsuri de securitate au funcționat în timpul vizitei celor patru lideri europeni la Kiev
[ad_1]
Deplasarea, joi, a celor patru lideri europeni la Kiev a presupus măsuri de securitate fără precedent, așa cum este normal în contextul unui război. Potrivit unor surse, pentru a-i proteja pe liderii celor patru țări, imaginile cu sosirea lor în gară și cele din timpul vizitei la Irpin au fost înregistrări difuzate cu aproximativ două ore după evenimente.
Gara din Kiev a fost una dintre zonele cel mai bine păzite din Ucraina. Trenul, peroanele, parcările din jurul stației, toate au fost pline de ofițeri de securitate sau militari din trupele speciale. Pe lângă paza asigurată de ucraineni, fiecare președinte a avut alături trupe de elită aduse chiar din propria țară.
Pe drumul către hotel, traficul a fost blocat, în așa fel încât nicio mașină să nu se apropie de coloanele oficiale. Odată ajunși la cazare, liderii de stat au fost întâmpinați de zeci de militari, iar aceștia sunt doar cei care se văd în imagini. În realitate, numărul lor a fost mult mai mare. Clădirile din jur erau pline cu trupe de securitate, inclusiv lunetiști.
La hotel s-a putut vedea că liderii europeni sunt extrem de protejați inclusiv în mașini. Blindajul folosit pentru autoturismele oficiale este unul atât de gros, încât poate rezista focurilor de mitralieră.
De departe, cel mai tensionat moment a fost atunci când oficialii au ajuns în Irpin, o zonă distrusă de ruși. Militarii, fie că erau echipați complet sau îmbrăcați în civil, au făcut un scut uman în jurul liderilor europeni. Nici măcar presa nu a fost lăsată prea aproape de cei patru.
Sistemele antiaeriene din jurul Kievului au funcționat fără oprire, iar avioanele de luptă ale aviației au fost ridicate ca să distrugă orice inamic care s-ar fi putut apropia de capitala Ucrainei.
Volodimir Zelenski și-a primit apoi oaspeții la Palatul Mariinski din Kiev, folosit de Președinția ucraineană pentru evenimente deosebite, vizite oficiale și de stat. Palatul baroc, vechi de trei secole, a fost ridicată de fiica lui Petru cel Mare, țarina Elisabeta. Tot aici l-a primit Zelenski pe președintele francez Emmanel Macron, după ce acesta fusese la Moscova pentru discuții cu Vladimir Putin.
Discuțiile lui Volodimir Zelenski cu cei patru lideri sosiți concomitent la Kiev – Emmanuel Macron, Olaf Scholz, Mario Draghi și Klaus Iohannis – au reprezentat cel mai clar semnal de solidaritate și de respingere a atacului Rusiei.
Cum au călătorit cei patru lideri până la Kiev
Ziua mini-summitului de la Kiev a început însă cu mult înainte de răsăritul soarelui, în estul Poloniei, aproape de granița cu Ucraina.
Cancelarul german Olaf Scholz a urcat în vagoanele speciale din trenul cu destinația Kiev, la fel ca președintele Macron și premierul Draghi. Potrivit BFMTV, fiecare delegație a primit câte trei vagoane – unul pentru demnitar, unul pentru consilieri și aparatul de securitate și unul pentru jurnaliști. Pe drum, cei trei lideri s-au întâlnit în vagonul lui Macron.
Draghi și Scholz au glumit că ei nu au primit vagoane la fel de elegante ca liderul francez.
Dincolo de glume, liderii francez, german și italian au discutat mai bine de două ore, în timp ce trenul îi ducea spre Kiev. În spatele lui, rula o garnitură de rezervă, care i-ar fi putut prelua rapid pe lideri și restul delgațiilor, dacă trenul oficial se defecta sau era atacat.
Ajunși la Kiev, fiecare a părăsit gara centrală cu un convoi bine păzit. În aceeași gară sosise între timp și președintele Klaus Iohannis, cu un tren separat.
Editor : Luana Pavaluca
[ad_2]
Citește mai mult..