Italia ar putea provoca o prăbușire a zonei euro, iar „Super Mario” pare să fi rămas fără soluții (analiză Reuters)



Europa se confruntă din nou cu spectrul unei crize a datoriilor, iar acum Italia este în centrul săula zece ani după ce Mario Draghi a promis că va face „orice va fi nevoie” pentru a salva moneda euro. Însă s-ar putea ca premierul Italiei, fost președinte al Băncii Centrale Europene, să nu mai poată rezolva criza de data aceasta. În plus, situația de la Roma a devenit instabilă. Mario Draghi s-a oferit să demisioneze din fruntea guvernului după ce unul dintre partidele din coaliție a refuzat să-l mai susțină la o moțiune de cenzură, dar demisia a fost respinsă de șeful statului. Votul ar urma să fie dat miercuri, iar viitorul actualului executiv este incert.

Randamentul titlurilor pe 10 ani ale Italiei a crescut până la 3,5 la sută, iar diferența față de randamentul obligațiunilor germane, de referință în Europa, a ajuns la 2,27 de puncte procentuale, fiind de două ori mai mare decât la începutul anului.

Problema este că Italia este suficient de mare pentru a doborî restul periferiei zonei euro, deoarece datoria sa guvernamentală de 2.500 de miliarde de dolari este de două ori mai mare decât cea a Spaniei, Portugaliei, Irlandei și Greciei la un loc, iar țara este prea mare pentru un program de salvare din partea instituțiilor financiare internaționale, se arată într-o analiză Reuters.

În urmă cu 10 ani, președintele de atunci al Băncii Centrale Europene, actualul premier al Italiei, promitea că instituția va face orice va fi nevoie pentru a salva moneda europeană, ceea ce s-a tradus prin programul de cumpărare a obligațiunilor țărilor cu probleme. Declarația de atunci are efecte până în ziua de astăzi și menține piețele relativ calme, în așteptarea unei decizii a BCE care să stopeze creșterea costurilor îndatorării, inclusiv printr-o nouă schemă de cumpărare de obligațiuni. Totuși, aceasta ar putea fi doar o soluție de moment, deoarece Italia nu pare că-i poate convinge pe investitori că-și poate susține datoria de una singură.

O evoluție economică slabă ce durează de două decenii

Economiștii spun că adevărata problemă este că Italia are o evoluție economică slabă de două decenii, iar situația fiscală nu este cauza, ci consecința acestei slăbiciuni. Aceștia amintesc că Italia nu s-a confruntat cu bula imobiliară care a generat criza financiară din 2008, iar problemele sale bugetare nu au fost la fel de severe ca ale celorlalte patru țări care au trecut prin criza datoriilor din urmă cu un deceniu –  Spania, Portugalia, Irlanda și Grecia. Deci, Roma nu a fost nevoită să apeleze la sprijin financiar din partea troicii formate din Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană, situație pe care ar putea să o regrete acum.

Sub presiunea creditorilor internaționali, Portugalia și-a rezolvat problemele bugetare, Spania și Irlanda au curățat sectorul bancar, iar Grecia a reformat sectorul pensiilor și piața muncii. Reformele au permis acestor țări să-și reia creșterea economică.

Însă Italia nu a făcut suficient pentru a-și impulsiona creșterea economică, în ciuda unor modificări în sistemul de pensii, pe piața muncii și, sub conducerea lui Dragi, în sistemul de justiție, considerat unul lent. Drept urmare, țara plătește acum cea mai mare dobândă la împrumuturi, după Grecia, țară care a intrat de două ori în incapacitate de plată în ultimul deceniu și încă este plasată în categoria nerecomandată pentru investiții.

„Super Mario”, în dificultate

Din postura de șef al BCE, Mario Draghi a subliniat importanța reformelor făcute în domeniul fiscal, dar și în alte zone ale economiei. Însă, după ce a devenit premier a fost nevoit să medieze între partidele din larga coaliție de guvenare, ceea ce înseamnă că subiecte sensibile, precum modificarea taxelor și reforma sistemului de pensii nu au fost realizate. Și chiar dacă va rezista la guvernare, puțini se așteaptă ca politicianul să poată schimba mare lucru.

E adevărat că sub conducerea celui supranumit „Super Mario”, Italia a înaintat Bruxelles-ului Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de aproape 200 de miliarde de euro și a asigurat un început solid pentru implementarea sutelor de jaloane și repere pe care le conține. Acestea sunt însă modificări la scară mici, iar multe dintre ele au termen de îndeplinire sfârșitul anului 2025.

Banii, care provin din granturi și împrumuturi ieftine, ar putea reprezenta un colac de salvare pentru Italia, dacă va fi nevoie să-și restrângă bugetul. Însă bilanțul țării în ceea ce privește utilizarea fondurilor europene este dezastruos. A reușit să chetuiască doar jumătate din fondurile puse la dispoziție în ultimul exercițiu bugetar, având a doua cea mai mică absorbție după Spania.

Problemele cronice de sănătate ale economiei italiene

Problemele economiei italiene sunt însă mult mai vechi. Indicatorul PIB pe cap de locuitor este mai mic decât acum 20 de ani, când se afla aproape de nivelul din Franța și Germania. În această perioadă, toate statele europene au crescut, exceptând Grecia, dar într-un ritm mai lent decât Italia, ceea ce înseamnă că Roma a avut cea mai slabă performanță din blocul comunitar.

În același timp, productivitatea Italiei, adică cât de mult produce economia într-o oră sau pentru un euro investit, a încetat să crească în anii 1990 și de atunci scade.

În spate se ascund o serie întreagă de probleme, printre care îmbătrânirea rapidă a populației, forța de muncă slab calificată, birocrația, sistemul de justiție lent și disfuncțional și subfinanțarea cronică din educație, infrastructură și noi tehnologii. Reuters arată că multe țări din zona euro au unele dintre aceste probleme, dar niciuna pe toate.

Italia a ratat revoluția digitală

Unii economiști spun că Italia a ratat practic revoluția digitală și dau vina pe antreprenori, care aleg să păstreze o mică afacere în familie în loc să o dezvolte cu ajutorul investitorilor străini.

În plus, prin aderarea la euro, Italia a pierdut și posibilitatea de a-și devaloriza moneda, un truc care a ajutat industria italiană să prospere timp de decenii, întrucât exporturile sale au devenit mai ieftine și mai atractive.

Economiștii concluzionează spunând că Italia a ales greșit modelul de creștere în anii 1980. Pentru a răspunde globalizării, a încercat să concureze cu piețele emergente prin reducerea costurilor, în loc să urmeze exemplul german de a investi în producția de calitate superioară.



Citește mai mult..