Viktor Orban a dat ordin să fie înălțate și mai mult gardurile la granița cu Serbia și să fie ridicate altele la frontiera cu Croația
[ad_1]
Guvernul ungar a anunţat sâmbătă că întărește măsurile de securitate la frontierele cu Serbia şi Croaţia, pe motiv că a constatat o creştere a numărului de migranţi care vin în Europa pe ruta balcanică.
Astfel, potrivit unui decret al premierului Viktor Orban, vor fi efectuate lucrări pentru a creşte înălţimea gardurilor care în timpul valului migrator masiv din anul 2015 au fost amenajate de-a lungul graniţei cu Serbia pe o lungime de 150 de kilometri. De asemenea, vor fi ridicate noi garduri pe porţiunea de graniţă cu Croaţia, în zona parcului naţional Duna-Dráva.
În urmă cu o zi, poliţia ungară anunţase că a început să recruteze patrule de „vânători de frontieră” pentru a le desfăşura la graniţa sudică a Ungariei ca să împiedice imigraţia ilegale. Efectivele totale ale acestor patrule urmează să ajungă la 2.200 de agenţi.
La rândul său, ministrul ungar al apărării, Kristof Szalay-Bobrovniczky, a promis o creştere a salariilor militarilor, poliţiştilor şi ale membrilor noilor patrule menţionate, a relatat agenţia MTI.
Anunţul Budapestei despre sporirea măsurilor de protecţie la graniţe survine la o zi după ce noul guvern sloven de centru-stânga, condus de liberalul proeuropean Robert Golob, a anunţat că a început demontarea gardului ridicat în anul 2015 la frontiera Sloveniei cu Croaţia de către fostul guvern condus de conservatorul Janez Jansa, care a fost un aliat al lui Viktor Orban.
Peste 100.000 de migranţi au venit de la începutul anului pe ruta balcanică, a motivat ministrul ungar de externe, Peter Szijjártó.
Deciziile anunțate de Budapesta sunt luate în ciuda faptului că respingerea migranţilor este una dintre măsurile pentru care Comisia Europeană acuză Ungaria de încălcarea statului de drept, relatează agenţiile dpa şi EFE, citate de Agerpres.
Editor : Luana Pavaluca
[ad_2]
Citește mai mult..