Ministrul irlandez de Externe: Jumătate din cerealele din Ucraina au trecut prin România, de la începutul războiului

[ad_1]

Jumătate din cerealele care au ieşit până acum din Ucraina, de la începutul războiului, au trecut prin România, a spus marţi ministrul Afacerilor Externe şi al Apărării din Irlanda, Simon Coveney.

Acesta a vorbit, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, despre provocările agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, dar şi despre ce înseamnă perspectiva europeană pentru ţările care aspiră la integrarea în UE, potrivit Agerpres.

„Jumătate din cerealele care au ieşit până acum din Ucraina de la începutul războiului au trecut prin România şi infrastructura pe care aţi pus-o la dispoziţie din scurt, pentru a încerca să minimizaţi impactul acestui război, este limitată, dar am văzut o atitudine foarte proactivă, în încercarea sprijinirii acestei iniţiative. Rolul pe care îl jucaţi în NATO ştiu că a fost şi el accelerat de rolul pe care l-aţi jucat în acest război, dar ţările noastre, deşi au o istorie şi o relaţie diferită cu Rusia, au răspuns împreună şi de fapt este o provocare la modul nostru de viaţă. Ucraina acum se luptă pentru propria existenţă”, a spus Coveney.

El a adăugat că „ucrainenii se luptă pentru vieţile lor, pentru viitorul lor, pentru copiii lor, în contextul pe care îl are de oferit Europa – libertate, democraţie, respectarea drepturilor omului, respectarea demnităţii minorităţilor, oportunităţi de comerţ, parteneriate şi cel mai important poate, stabilitate politică”.

Coveney a vorbit și despre ce înseamnă apartenenţa la Uniunea Europeană.

„Am fost prezent când Irlanda a decis prin referendum să adere şi ţara mea a devenit de nerecunoscut faţă de cum eram acum 50 de ani. Acest lucru s-a datorat oportunităţii şi stabilităţii oferite de apartenenţa la UE şi asta vrem şi pentru Macedonia de Nord, pentru Albania, pentru Ucraina, pentru Moldova şi pentru Georgia, pe viitor şi pentru celelalte ţări din Balcanii de Vest”, a spus oficialul irlandez.

El a adăugatt că în ţara sa trăiesc 130.000 de cetăţeni români şi moldoveni, care adaugă plusvaloare în societate.

Ministrul Aurescu a vorbit de sprijinul României legat de implementarea Protocolului privind Irlanda şi Irlanda de Nord.

„Am reiterat susţinerea fermă a României pentru poziţia Uniunii Europene de a rezolva problemele apărute în sfera de aplicabilitate a protocolului, prin utilizarea cu flexibilitate a mecanismelor oferite de protocol”, a spus şeful diplomaţiei române.

Editor : M.B.

[ad_2]

Citește mai mult..