Kelemen Hunor se întâlnește la cină cu Viktor Orban, la Băile Tuşnad: Probabil despre politică vom vorbi

[ad_1]

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor se întâlneşte, vineri seara, la cină, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, care se află la Băile Tuşnad pentru a-şi ţine tradiţionalul discurs la Universitatea de Vară „Tusvanyos”.

Kelemen Hunor a declarat presei, după o dezbatere la care a participat la Universitatea de Vară, că nu are nişte teme concrete de discuţie cu premierul Ungariei și că, probabil, vor aborda subiecte legate de politică.

„Nu există teme (de discuţie – n.r.), probabil despre politică vom vorbi, pentru că aşa se întâmplă de fiecare dată la masă şi cam asta pot să vă spun. Ne-am întâlnit şi aseară (joi – n.r.), la Sfântu Gheorghe, la meciul de fotbal (dintre Sepsi Sfântu Gheorghe – Olimpija Ljubljana – n.r.) şi e şi normal când el este la noi să ne vedem sau să ne vedem la el, când mă duc acolo. Deci, nu e o noutate, nu e nimic deosebit, exact aşa cum s-a întâmplat şi în anii anteriori se va întâmpla şi azi”, a spus Kelemen.

Întrebat când va avea loc o întâlnire între premierul României şi cel al Ungariei şi dacă va face o invitaţie în acest sens, Kelemen Hunor a spus că Nicolae Ciucă trebuie să facă această invitaţie şi probabil va veni momentul când cei doi se vor întâlni.

„Cred că în acest moment există un dialog interguvernamental, lucrurile s-au schimbat mult într-un an şi jumătate. (…) Săptămâna trecută a fost o întâlnire între cei doi miniştri de Externe, atmosfera, mesajele erau cu totul şi cu totul diferite. Noi suntem interesaţi în dialogul româno-maghiar, în dialogul între cele două guverne şi dacă putem să împingem să meargă mai bine vom face acest lucru, pentru că aşa cred că e bine. În rest, ei când se vor întâlni, când vor discuta şi ce teme nu este treaba mea, nu pot să răspund în locul lor. Probabil că va veni şi momentul când va avea loc o astfel de întâlnire, în acest moment dialogul între ministere şi guvernele celor două ţări este în desfăşurare.

A fost şi preşedintele Ungariei la Bucureşti, probabil că va mai veni în vizită în perioada următoare şi văd că şi la acel nivel de şef de stat, de preşedinte de ţară, lucrurile s-au schimbat. Şi din acest punct de vedere sunt optimist. Dar recunosc că trebuie să depui un efort în fiecare zi pentru a îmbunătăţi această relaţie şi asta vreau să fac în continuare”, a spus Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR a participat, vineri, alături de ministrul Justiţiei din Ungaria, Varga Judit, la o dezbatere în cadrul Universităţii de Vară „Tusvanyos”, tema abordată fiind „Perspectivele Uniunii Europene”. Este pentru prima dată în ultimii ani când Kelemen Hunor participă la o dezbatere publică la „Tusvanyos”, prezenţa sa la Universitatea de Vară rezumându-se, în anii trecuţi, la întâlnirea privată cu premierul Ungariei, Viktor Orban.

Întrebat ce s-a schimbat faţă de ediţiile precedente şi de ce a decis să ia parte la un program public, acesta a spus: „Se schimbă lumea, mă schimb şi eu”.

El a adăugat că a primit o invitaţie la o dezbatere cu un format bun şi cu o temă care îl interesează, motiv pentru care a acceptat.

Editor : M.B.

[ad_2]

Citește mai mult..