Un cartonaş de baseball a devenit cel mai valoros obiect de colecţie vândut la licitaţie. Suma record plătită de un colecționar

[ad_1]

Un cartonaş de baseball cu imaginea legendarului jucător american de baseball Mickey Mantle a devenit cel mai valoros obiect de colecţie vândut la licitaţie, după ce a fost achiziţionat de un colecţionar cu suma record de 12,6 milioane de dolari, relatează Reuters.

Cartonaşul respectiv, aflat într-o stare foarte bună, a depăşit recordul stabilit în luna mai a acestui an de tricoul purtat de argentinianul Diego Maradona la meciul cu Anglia de la Cupa Mondială de fotbal ediţia 1986, vândut la licitaţie cu 9,3 milioane de dolari.

Mickey Mantle, unul dintre cei mai buni jucători din istoria Major League Baseball (MLB), şi-a petrecut întreaga carieră la echipa New York Yankees, pentru care a jucat între 1951 şi 1968. El a fost inclus în salonul gloriilor baseball-ului – Hall of Fame – în 1974.

Cartonaşul vândut acum cu 12,6 milioane de dolari este din sezonul de debut al lui Mickey Mantle, fiind emis în anul 1952 de compania Topps, mai scrie Reuters, citat de Agerpres. Preţiosul obiect s-a aflat până în prezent în posesia lui Anthony Giordano, una antreprenor în gestionarea deşeurilor din New Jersey, care l-a achiziţionat în 1991 cu doar 50.000 de dolari. Numele noului său proprietar nu a fost dezvăluit.

Editor : A.A.

[ad_2]

Citește mai mult..