Celulă de criză la Guvern pentru criza Blue Air. Toți pasagerii din afara țării vor fi repatriați

[ad_1]

Compania aeriană Blue Air a anunțat marți că va suspenda toate zborurile până luni, 12 septembrie, din cauza faptului că toate conturile i-au fost blocate.

Haos pe Aeroportul Otopeni după ce Blue Air a anulat toatezborurile din România. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

ACTUALIZARE 21:40 Cetățenii români aflați în străinătate, afectați de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, își pot notifica situația și se pot adresa Ministerului Afacerilor Externe fie contactând cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României din statul în care se află (click pe link pentru datele de contact https://econsulat.ro/Home/DateDeContact), fie contactând Centrul de Contact și Suport pentru Cetățenii Români din Străinătate (CCSCRS), telefonic la numărul de mobil 0040751084537 sau prin email la adresa callcenter@mae.ro.

Important! În cazul grupurilor de turiști, este recomandat ca o singură persoană să contacteze personalul consular, informațiile obținute de aceasta urmând a fi diseminate și celorlalți cetățeni români din grup.

ACTUALIZARE 21:35 Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marți seară, la Antena3, că miercuri Guvernul va avea o ședință de la ora 10:00 pentru a adopta o hotărâre de guvern prin care Tarom să primească banii necesari repatrierii românilor afectați de anularea zborurilor Blue Air de pe aeroporturile din afara țării.

ACTUALIZARE 21:00 Blue Air are datorii semnificative şi faţă de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), dar ne-am luat anumite garanţii că vom recupera aceste sume, a afirmat, marţi, purtătorul de cuvânt al CNAB, Valentin Iordache.

„Blue Air are datorii la aeroport, dar acesta nu a fost un motiv pentru anularea acestor curse. Au fost acumulate în ultimii ani şi sunt semnificative. Noi ne-am luat anumite garanţii, astfel încât să fim siguri că ne vom recupera aceste datorii”, a spus Iordache, răspunzând unei întrebări din partea presei, conform Agerpres.

De asemenea, el a admis că Blue Air va trebui să plătească tariful de parcare pentru aeronavele care nu s-au mai ridicat de la sol, indiferent de motiv.

„Şapte avioane nu au plecat în cursă. Aceste avioane urmau să vină şi să plece într-o altă cursă, deci alte şapte curse anulate, dar o parte dintre ele sunt efectuate cu acelaşi avion, iar o parte cu alte avioane. Cert este că platforma este mai aglomerată ca de obicei, dar aceasta este o situaţie pe care noi o gestionăm şi avem back-up, avem plan de contingenţă, astfel încât să nu fie afectate şi zborurile celorlalte companii aeriene, să nu fie afectaţi şi alţi pasageri. (…) Orice companie aeriană doreşte să aibă avioanele în aer şi nu la sol, pentru că în aer produc bani, la sol consumă. Evident că orice aeronavă staţionează pe platformă plăteşte acel tarif de parcare indiferent de motivul staţionării”, a explicat el.

Potrivit reprezentantului CNAB, pasagerii care trebuiau să zboare cu aeronavele Blue Air au primit alimente şi apă din partea agentului de handling, iar după ce au ajuns la terminalul Plecări au intrat în grija companiei aeriene, care a oferit fiecăruia, în funcţie tipul de bilet pe care-l avea, returnarea banilor sau reprogramare sau o altă variantă în care să-şi continue drumul într-una din zilele viitoare.

„Pasagerii au fost supăraţi, evident pentru anulare, dar nu recalcitranţi. Au înţeles care este situaţia şi s-au comportat foarte bine. Au primit alimente şi apă din partea agentului de handling. În caz că va fi nevoie, suntem şi noi pregătiţi să le oferim ceva asemănător. Cert este că aceştia, după ce au ajuns la terminalul de plecări, au intrat în grija companiei aeriene, care a oferit fiecăruia în funcţie de ce tip de bilet avea şi în funcţie de ce condiţii erau menţionate în acel bilet returnarea banilor sau reprogramare sau o altă variantă în care să-şi continue drumul într-una din zilele viitoare.

Trebuie precizat că biletul este un contract între pasager şi compania aeriană, aşa că toate clauzele de acolo sunt între cele două părţi. Noi, cei de la aeroport, doar ne asigurăm pe cât posibil că cele două părţi îşi îndeplinesc îndatoririle, respectiv că pasagerii vor trece prin toate controalele necesare anterior zborului, iar compania aeriană direct sau prin intermediul agentului de handling propriu oferă serviciile pe care s-a obligat să le ofere prin vânzarea biletului.

Obligaţia companiei aeriene prin intermediul agentului de handling a fost să le ofere asistenţă, alimente, apă şi să-i conducă şi cu sprijinul nostru în zona publică a terminalului, împreună cu bagajele”, a precizat Iordache.

ACTUALIZARE 20:30 Românii aflați pe aeroporturi din afara țării care au zboruri anulate la compania Blue Air pot solicita asistență de la secțiile consulare ale ambasadelor României din țările respective pentru a fi repatriați cu aeronave Tarom, transmite purtătorul de cuvânt al Guvernului. De asemenea, aceștia pot suna la numărul de telefon de urgență 0040751084537 la care pot semnala prezența și pot solicita asistență consulară și de asemenea să solicite sprijin pentru a ajunge acasă. Aproximativ 3.000 de cetățeni români sunt blocați pe aeroporturi din cauza suspendării zborurilor Blue Air. Aceștia nu vor plăti costul repatrierii, fiind suportat de statul român.

„Premierul Nicolae Ciucă a convocat în această seară celula de criză la nivelul Guvernului pentru a urgenta rezolvarea situației românilor afectați de suspendarea zborurilor companiei Blue Air. Premierul a dispus ca prioritară să fie aducerea în țară a cetățenilor aflați pe aeroporturi care se află în afara granițelor.

În acest sens, românii își pot anunța prezența și pot solicita sprijin de la secțiile consulare de la ambasadele noastre din țările respective.

Totodată, în această seară a fost activat un număr unic al call-centerului gestionat de MAE. Acesta număr unic va fi publicat și pe pagina Guvernului și a MAE.

Este numărul de telefon la care cetățenii români aflați pe aeroporturi din afara țării noastre, își pot semnala prezența și pot solicita asistență consulară și de asemenea să solicite sprijin pentru a ajunge acasă: 0040751084537.

După ce vor fi centralizate datele cetățenilor români afectați de suspendarea zborurilor Blue Air în aeroporturi din afara țării, aeronavele Tarom vor fi pregătite să efectueze zborurile necesare pentru ca românii de peste graniță să ajungă acasă în siguranță.

Toate celelalte măsuri de asistență consulară pe care MAE le gestionează sunt deja activate, ca atare trebuie doar ca cetățenii români afectați de suspendare să își semnaleze prezența de pe teritoriul altor state”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

ACTUALIZARE 19:48 Premierul Nicolae Ciucă discută marți seară, în ședință online, cu miniștrii mediului, transporturilor și autoritățile implicate în gestionarea situației cetățenilor români afectați de oprirea zborurilor Blue Air, transmit reprezentanții Guvernului.

La finalul ședinței, purtătorul de cuvânt al Executivului va face declarații.

ACTUALIZARE 19.30 Având în vedere situația generată de compania Blue Air prin decizia de suspendare a tuturor zborurilor din România, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a informat călătorii cu privire la drepturile lor.

MAT anunță că pasagerii care au achiziționat direct bilete de la Blue Air își pot recupera banii și compensațiile aferente în baza Regulamentului European nr. 261/2004 de stabilire a normelor comune privind compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor.

ACTUALIZARE 18:17 Horia Constantinescu, președintele Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a spus, la Digi24, că reprezentantul Blue Air a transmis că „ia în calcul să părăsească piața cu această companie, pentru a redeschide o altă companie în toamnă”.

„Dânșii nu au mai achitat în ultima perioadă facturile de kerosen. Asta ne spune parte dintre angajații domniilor lor, cei care se consideră și ei vătămați alături de cei 73 de mii de consumatori.

La acest moment, putem să vă spunem, în varianta cea mai oficială cu putință, că în această săptămână am lansat o nouă invitație către cei de la Blue Air, pentru a verifica respectarea măsurilor. Or, iată, că ce invocă dânșii, că din cauza avertizărilor făcute de noi în sensul recomandării de a-și evalua bine condițiile de transport, și aici mă refer la consumatori, iată că totuși aeronavele par pline, dar dânșii nu mai au capacitatea de a duce la bun sfârșit ceea ce au promis consumatorilor, în sensul executării curselor aeriene.

Mai mult decât atât, înțeleg că și la acest moment, suntem noi cei vinovați pentru situația dânșilor, cu toate că la întâlnirea pe care am avut-o, lucru transmis mass-media, reprezentantul lor ne-a spus că iau în calcul să părăsească piața cu această companie, pentru a redeschide o altă companie în toamnă.

Iată, că suntem în septembrie și se pare lucrurile se îndeplinesc”, a mai spus acesta.

ACTUALIZARE 18.05 Ministrul Mediului a spus că Blue Air nu a respectat legea, așa cum au făcut-o celelalte companii aeriene, în privința certificatelor de gaze cu efect de seră, iar acum trebuie să deblocheze situația și să se adreseze Administrației Fondului de Mediu pentru a obține o reeșalonare a datoriei de 28 de milioane de lei.

„S-a ajuns la această situație datorită faptului că Blue Air nu a respectat legea”, acuză Tanczos Barna.

ACTUALIZARE 18.00 Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că a discutat cu ministrul Mediului, Tanczos Barna, după ce Blue Air a anunţat suspendarea zborurilor.

Prim-ministrul a cerut soluţii pentru a debloca situaţia, pentru că „nu putem lăsa românii să aştepte în aeroporturile din care urmau să vină către ţară”.

Premierul a precizat că este vorba despre 3.000 de pasageri afectați de anularea zborurilor.

ACTUALIZARE 17.50 Între timp, pe Aeroportul Otopeni s-a declanșat un adevărat haos după ce călătorii s-au trezit cu cursele anulate.

Pasagerii care ar fi trebuit să decoleze marți de pe Aeroportul Otopeni au fost informați că Blue Air sistează toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, după ce conturile le-au fost blocate.

Personalul aeronavelor, respectiv piloții și însoțitorii de zbor ai companiei, a fost trimis acasă, pentru că nu vor avea zbor de pe aeroporturile din România până în 12 septembrie.

Din cauza situației create, pasagerii protestează în Aeroportul Otopeni.

Pentru ziua de marți, de pe aeroportul Otopeni au fost anulate 14 zboruri. Potrivit informațiilor oferite de Aeroportul Otopeni, peste 1070 de oameni sunt blocați pe aeroport în aceste momente.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ȘTIREA INIȚIALĂ: Blue Air anunță că din cauza unei situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022.

Potrivit sursei citate, toate zborurile planificate din afară României către orice aeroport din România, marți, vor fi operate conform orarului publicat.

„Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al statului româm, respectiv președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au condus la distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete, la creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății) și la blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”, potrivit comunicatului de presă.

Compania transmite că „declarațiile și acțiunile iresponsabile ale unui reprezentant al statului român, precum și decizia intempensivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societății, au adus Blue Air în situația nedorită de a își reduce operațiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor și al obținerii autorizațiilor necesare în vederea discuțiilor cu investitorii”.

Editor : Ioana Coman

[ad_2]

Citește mai mult..