Descoperire macabră în satele eliberate din Ucraina: o cutie cu dinți de aur smulși de ruși de la prizonieri. „Un mini Auschwitz”

[ad_1]

O descoperire macabră a fost făcută într-un sat din apropiere de Izium, în regiunea Harkov, eliberat recent de sub ocupația rușilor. Trupele ucrainene au găsit într-un subsol folosit pe post de cameră de tortură dovezi ale chinurilor la care au fost supuși prizonierii rușilor, indiferent că erau civili sau soldați. Cea mai șocantă probă a atrocităților petrecute acolo este o cutie cu dinți de aur smulși de la prizonieri. „Un mini Auschwitz”, a comentat Ministerul ucrainean al Apărării.

„Vecinii auzeau în continuu urlete venite dintr-acolo. Anchetatorii au descoperit o cameră de tortură înfiorătoare în satul Piski-Radkivski”, a scris pe Facebook Serhii Bolvinov, polițist din Harkov, care a participat la misiune.

El spune că poliția a obținut informații de la colaboratorii rușilor și de la localnici, care, după eliberare, le-au indicat că subsolul unei case din sat a fost transformat în cameră de tortură, unde au fost torturați atât civili, cât și polițiști și soldați luați prizonieri.

O metodă de tortură era îngroparea victimei în pământ, cu masca de gaz pe figură, în timp ce era acoperit cu o cârpă care ardea mocnit, potrivit polițistului, care a pozat masca de gaz folosită de torționari.

Cea mai șocantă descoperire a fost o cutie din plastic umplută cu dinți de aur smulși de la prizonieri. „Un mini Auschwitz”, a comentat Ministerul ucrainean al Apărării imaginile, trimitere la practica naziștilor de a lua toate bijuteriile și obiectele de preț, inclusiv dinții de aur, de la evreii care sfârșeau în camerele de gazare și apoi la crematoriu. „Câte vom mai găsi în Ucraina ocupată?”, a întrebat ministerul de la Kiev.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În filmarea polițistului Serhii Bolvinov apare, la un moment dat, și o plăcuță de identificare a unui soldat ucrainean.

Soldații ucraineni găsesc tot mai multe camere de tortură în care au fost ținuți și „interogați” prizonierii de război luați de ruși. Unii dintre ei au povestit prin ce au trecut, însă imaginile filmate în aceste încăperi vorbesc de la sine despre condițiile pe care au trebuit să le îndure prizonierii.

Editor : Bogdan Pacurar

[ad_2]

Citește mai mult..