Directorul SRI: Un naționalism moderat, echilibrat, ar trebui reasumat

[ad_1]

Directorul SRI Eduard Hellvig i-a îndemnat marți pe studenții de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca să definească un nou sentiment mândrie națională, un patriotism pro-occidental, al cetățeanului român contextat la valori democratice europene. În opinia sa, un naţionalism moderat, echilibrat, ar trebui reasumat, redefinit şi recultivat de cei care au o gândire democratică şi echilibrată în statele occidentale, inclusiv în România.

„Ca o părere personală, cred că un naţionalism moderat, echilibrat, ar trebui reasumat, redefinit şi recultivat şi de cei care au gândire democratică şi echilibrată în statele occidentale, inclusiv in România viitorului. Voi, cu deschiderea şi educaţia de care vă bucuraţi, puteţi defini un nou sentiment de mândrie, un patriotism pro-occidental, al cetăţeanului român conectat la valori democratice europene şi aspiraţii globale. Puteţi, în acelaşi timp, prin participare şi implicare, să puneţi presiune pe cei din jur, pe instituţii, pe restul societăţii, pentru ca lucrurile în care credeţi să se întâmple”, a declarat Eduard Hellvig. 

El le-a spus studenților că cel mai important este să nu renunţe la ideile şi valorile în care cred şi a mărturisit că personal a avut parte de dezamăgiri din partea unor prieteni din facultate care au făcut „compromisuri pentru putere”. 

„Eu, din păcate, am văzut mulţi prieteni din facultate care au renunţat la ideile generoase pe care le susţineam când eram studenţi, de dragul unor compromisuri pentru putere. Aşa ceva trebuie evitat! Pentru că politica adevărată înseamnă susţinerea unor valori şi a unor principii, nu doar câştigarea puterii. Voi, generaţiile actuale de studenţi, puteţi defini forma şi semnificaţia viitoarelor decade pentru dezvoltarea României. O veţi face trăind într-o societate cu mult mai multe opţiuni decât în urmă cu 30 de ani, mai conectată, mai liberă, mai prosperă, mai echilibrată”, a afirmat șeful SRI.

„Prima generaţie luptă, a doua generaţie munceşte şi abia a treia generaţie mănâncă”, a declarat Eduard Hellvig recurgând la o veche zicală săsească, pentru a-i convinge pe tineri că ei sunt generaţia care se poate bucura de rezultatele unor decade de frământări şi de acumulări. „O auzeam des (zicala – n.r.), pentru că mi se explica de ce trebuie să muncesc şi să lupt. Şi mi se zicea că va veni şi generaţia care va mânca, dar nu va fi generaţia mea. Eu cred că, la scara istoriei României, generaţia care se poate bucura de rezultatele acestor decade de frământări şi de acumulări este generaţia voastră. A cetăţenilor care au în acelaşi timp identitate românească, europeană şi globală. Folosiţi-vă această putere cu înţelepciune”, a fost mesajul său pentru studenţi.

Eduard Hellvig a participat la Cluj-Napoca la un eveniment care a marcat 15 ani de la debutul Studiilor de securitate şi intelligence la Universitatea Babeş-Bolyai.

Editor : L.P.

[ad_2]

Citește mai mult..