George Pușcaș, lăudat de italieni după ultimul meci la Genoa. Nota primită
[ad_1]
-
Liga 1: UTA – Universitatea Craiova, duminică, 18:15, DGS 1
-
Liga 1: CFR – ‘U’ Cluj, duminică, 21:00, DGS 1
George Pușcaș, lăudat după pasa de gol din partida Ternana – Genoa 1-2
Deși a început partida de pe banca de rezerve, Pușcaș a intrat pe teren în minutul 59 al partidei, în locul lui Guven Yalcin. Atacantul român a ieșit în evidență la golul al doilea al celor de la Genoa, atunci când i-a pasat decisiv lui Massimo Coda, care a reușit „dubla”.
Grație evoluției din meciul cu Ternana, George Pușcaș a fost notat cu 7 de către publicația Pianetagenoa1893, unul dintre cele mai mari calificative din echipa sa.
„Și-a răscumpărat prestația egoistă din Cupa Italiei”, au notat italienii.
Tot în partida cu Ternana a evoluat și celălalt român de la Genoa, Radu Drăgușin. Fundașul a fost titularizat, însă nu a impresionat cu evoluția sa, primind nota 5.
”Suferă din cauza absenței lui Bani, cel care îi servește drept ghid. Nu a reușit să-l țină pe Favilli (n.r. atacantul celor de la Ternana)”, au scris italienii.
George Pușcaș n-a fost titular în niciun meci la Genoa
După o vară în care a fost preocupat să își găsească echipă pentru actualul sezon, Pușcaș a ajuns în cele din urmă la Genoa, acolo unde va evolua pentru un sezon. Cu toate acestea, atacantul român nu reușește să îl convingă pe antrenorul Alexader Blessin și a continuat să fie rezervă din momentul revenirii de la naționala României, după partidele din luna septembrie.
Concret, după „dubla” din meciul România – Bosnia, 4-1, fotbalistul a fost utilizat 13 minute cu Spal, 6 minute cu Cagliari, 33 de minute în meciul din Cupa Italiei cu Spal și 32 de minute cu Ternana, în timp ce la duelul cu Cosenza a rămas pe bancă. Întrebat de ce nu îi folosește împreună pe Pușcaș și pe Coda, celălalt atacant din lot, Blessin a răspuns evaziv.
„Întotdeauna este o soluție să joci cu doi atacanți. Trebuie să văd și cine se antrenează bine, dar și cine o face mai puțin bine în timpul săptămânii. Să continue să joace așa și va exista șansa să-i vedeți pe amândoi pe teren”, a spus Blessin, potrivit Tuttomercatoweb.
Etichete: serie b , genoa , george puscas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
[ad_2]
Citește mai mult..