Rareş Bogdan: Dacă cei de la PSD nu sunt în stare să propună o soluţie la Apărare, să ne spună. PNL are soluţii



Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan spune că dacă PSD are o propunere pentru Ministerul Apărării, după demisia lui Vasile Dîncu, PNL are soluţii pentru orice portofoliul. El a adăugat totuși că liberalii nu vor ceda niciun portofoliu din cele pe care le au deja. Declarația vine după ce a fost vehiculată ideea unui schimb de ministere între cele două partide, prin care liberalii ar fi preluat Apărarea și ar fi cedat social-democraților Energia.

Dacă cei de la PSD nu sunt în stare să propună o soluţie şi nu au, să ne spună, nu e nicio problemă, să nu se ascundă după degete şi cu informaţii pe surse, pentru că PNL, în orice moment şi pentru orice portofoliul are soluţii”, a spus el.

Eu sper ca PSD să reuşească să înţeleagă – dacă nu o, să le explicăm – că România are cea mai lungă graniţă cu o ţară aflată în conflict armat, care suferă din cauza unei agresiuni a unei ţări vecine, Rusia. Nu pot în astfel de situaţii să tratez portofoliul Apărării ca pe oricare altul şi să îl consider la şi altele”, a adăugat el.

Rareș Bogdan a spus însă că PNL nu va renunţa la niciunul din ministerele pe care le deține.

Noi nu suntem dispuşi şi nu vom ceda absolut niciun portofoliu existent, dar, în orice moment, în cazul în care partenerii de la PSD şi UDMR nu au soluţii, avem oameni foarte bine pregătiţi pentru a ocupa poziţii cheie în statul român. Nu ne jucăm cu România, cu apărarea României şi cu parteneriatul transatlantic şi nu tratăm lucrurile de sus şi nici la mişto şi nici cu lipsă de profunzime şi conştientizare a momentului”, a spus el.

Președintele PSD Marcel Ciolacu l-a ironizat pe Rareș Bogdan pentru această declarație.

Întotdeauna trebuie să existe și nea Ion de la raion. Nu înseamnă că eu trebuie să îi răspund”, a spus el.

Editor : M.B.



Citește mai mult..