Putin, un nou discurs delirant: Rusia doar își apără dreptul de a exista
[ad_1]
Lumea a intrat în deceniul său cel mai periculos şi imprevizibil după Al Doilea Război Mondial, a estimat joi preşedintele rus Vladimir Putin, care a acuzat Occidentul că urmăreşte să-şi menţină dominaţia asupra planetei, relatează agenţiile AFP şi EFE.
„Suntem într-un moment istoric. Ne aflăm fără îndoială în faţa deceniului cel mai periculos, cel mai important, cel mai imprevizibil” după 1945, a apreciat liderul de la Kremlin în intervenţia sa la forumul de discuţii Valdai de la Moscova.
„Occidentul nu este în măsură să conducă lumea, dar încearcă asta cu disperare, şi majoritatea popoarelor lumii nu o vor accepta”, a continuat Putin, conform căruia omenirea se află acum într-o „situaţie revoluţionară”.
Potrivit preşedintelui rus, ofensiva militară pe care a ordonat-o împotriva Ucrainei se înscrie în această „schimbare tectonică a ordinii mondiale”.
De asemenea, el a prezentat această ofensivă drept o luptă pentru supravieţuirea Rusiei. „Rusia nu sfidează Occidentul, Rusia doar îşi apără dreptul de a exista”, a susţinut Putin.
În acest nou rechizitoriu împotriva rivalilor săi geopolitici care susţin şi înarmează Ucraina pentru ca această ţară să facă faţă armatei ruse, liderul de la Kremlin a acuzat SUA şi statele occidentale în general că încearcă „să distrugă, să şteargă (Rusia) de pe hartă” printr-un joc geopolitic „periculos, sângeros şi murdar”, potrivit AFP și EFE, citate de Agerpres.
Dar, „cel care seamănă vânt, culege furtună”, a avertizat el, susţinând că statele occidentale vor fi în final nevoite să discute „în condiţii de egalitate” cu Rusia şi cu restul lumii asupra „unui viitor comun”. El a pledat în acest sens şi pentru reflectarea diversităţii lumii în structurile ONU, inclusiv în componenţa Consiliului de Securitate.
Editor : Liviu Cojan
[ad_2]
Citește mai mult..