Opoziția din Suedia cere guvernului minoritar să nu accepte aderarea României la Schengen (presa suedeză)

[ad_1]

Aderarea României la spațiul Schengen s-ar putea lovi de un nou obstacol, pe lângă opoziția deja bine cunoscută a Olandei – nici parlamentul suedez nu este de acord cu aceasta, iar guvernul minoritar care conduce Suedia de la ultimele alegeri ar putea să fie presat să își schimbe poziția actuală și să nu mai susțină aderarea, scrie publicația suedeză, Dagens Nyheter.

Joi, la întâlnirea comisiei de justiție a parlamentului de la Stockholm, guvernul suedez a transmis propunerea sa conform căreia, Suedia va susține aderarea la spațiul Schengen a României, Bulgariei și Croației.

Guvernul anterior, condus de social-democrați, s-a opus extinderii spațiului Schengen, iar partidul, aflat acum în opoziție, continuă să se opună.

De asemenea, formațiunea extremistă Suedezii Democrați, care nu se află la guvernare dar care susține guvernul din parlament, a transmis că se opune. Fără sprijinul acestora, guvernul minoritar al lui Ulf Kristersson s-ar putea prăbuși.

„Suntem de părere că, atunci când vine vorba de extinderea Schengen, trebuie să începem cu nevoia noastră de a controla interările și ieșirile și de a ne asigura că avem toate instrumentele necesare pentru a lupta împotriva infracționalității”, a declarat Ardalan Shekarabi, din partea social-democraților suedezi.

El s-a declarat surprins că guvernul a depus această propunere fără să o discute în prealabil cu social-democrații și cu democrații suedezi. El a mai spus și că „au existat probleme cu migranți din Bulgaria și România care au fost exploatați în Suedia”.

Publicația suedeză scrie că, cel mai probabil, guvernul suedez se va lovi de prima sa înfrângere în parlament.

„În ce privește Bulgaria și România, Suedia se confruntă cu probleme mari cu cetățenii acestor țări care abuzează de actuala directivă pe mobilitate și pun la îndoială ordinea publică din Suedia”, scrie și unul dintre parlamentarii extremiștii, membrul SD Adam Marttinen.

SD mai susține și că există „critici cu privire la corupția extinsă și lipsa de acțiune împotriva crimei organizate din aceste țări”. SD a mai spus și că „granița externă a Schengen s-ar muta pe granița Ucrainei”, în cazul în care România ar adera.

Editor : Adrian Dumitru

[ad_2]

Citește mai mult..