Mario Iorgulescu: Nu vreau să mă întorc în România. Mi-aș dori să fiu condamnat cu suspendare și să îmi fac pedeapsa în Italia

[ad_1]

Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, nu vrea să se întoarcă în România și speră să primească o pedeapsă cu suspendare care să-i permită să rămână în Italia. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru Fanatik, la 3 ani după ce a ucis un tânăr într-un accident de mașină și a fugit apoi din țară.

Mario Iorgulescu este acuzat că a ucis un tânăr de 24 de ani într-un accident de mașină. Iorgulescu, care avea o alcoolemie de 1,96 g/l şi era sub influenţa drogurilor la momentul accidentului, susține că „și victima era drogată”.

„Victima era și ea drogată. Actele le are și avocatul meu. Dar acum nu pot vorbi cu el, nu am numărul lui și sunt certat cu ai mei (…) Nu vreau să mă întorc în România. Mi-aș dori să fiu condamnat cu suspendare și să îmi fac pedeapsa în Italia”, a declarat Mario Iorgulescu pentru Fanatik.

Mario a dezvăluit că nu a încercat niciodată să vorbească cu familia victimei: „Nu am încercat să vorbesc vreodată cu familia victimei. Dar aș vrea să le transmit ceva, să îmi cer scuze. Vreau să le spun întâi condoleanțe. Chiar sunt sincer. Dar vreau să le spun că oamenii mai și greșesc. Vreau să le spun că aș vrea să dau timpul înapoi, nu aș mai face acea greșeală. Nu pot să dau timpul înapoi, dar pot să le fac o promisiune. Voi avea grijă de acei copii, nu le va lipsi nimic, niciodată, mă voi ocupa personal, eu și familia mea. Voi face tot posibilul să nu ducă lipsă de nimic, chiar știu că le este greu fără tată, mi-aș fi dorit să nu se întâmple asta”.

Fiul președintelui LPF se află în prezent în Italia, acolo unde ar fi în continuare în proces de recuperare după accidentul rutier în care este cercetat pentru uciderea unei persoane. Pe numele lui Mario Iorgulescu a fost emis, pe 15 mai 2020, un mandat de arestare în lipsă, în baza căruia Tribunalul Bucureşti a emis un mandat european de arestare transmis la data de 19 mai 2020 autorităţilor judiciare competente din Italia, în vederea arestării şi predării inculpatului către autorităţile judiciare române. Până în prezent, mandatul european de arestare nu a fost pus în executare.

Potrivit anchetei, Mario Iorgulescu a condus beat și drogat în data de 8 septembrie 2019 și a produs un accident în urma căruia un bărbat a murit. Tânărul nu ar fi oprit la semafor și a condus cu o viteză de 162 de kilometri pe oră, deși limita legală era 50.

Mario Iorgulescu a fost dus la o clinică din Italia, pentru că și el a fost rănit grav în urma impactului. Acesta a fost externat și preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia.

Editor : A.P.

[ad_2]

Citește mai mult..