Scandal după eșecul României la EHF Euro 2022. ”Ne-au masacrat. Au fluierat șmecherește!”

[ad_1]

  • EURO 2022: România – Germania, miercuri, 16:30, DGS 1

  • Fotbal: Albania – Italia, miercuri, 21:45, DGS 1

Scandal după eșecul României la EHF Euro 2022. ”Ne-au masacrat. Au fluierat șmecherește!”

A fost un meci în care sportivele noastre, în frunte cu liderul Cristina Neagu, au acuzat maniera de arbitraj. Nici conducerea Federației Române de Handbal nu a rămas indiferentă și a postat un mesaj pe contul de Facebook în miez de noapte.

”Buturuga mică răstoarnă carul mare. S-au temut de noi și au apelat la mijloace pe care onoarea și spiritul de fair play le pun sub semnul întrebării.

Ne vom ridica, avem puterea să răzbatem, să arătăm inimi puternice. România, victorie!”, este mesajul postat pe frh.ro.

Imediat după meci, cei de la Federația Română de Handbal au postat, ”la cald”: ”Caracter, voință, atitudine. Am câștigat o echipă. Uneori, pierdem, deși meritam mai mult… 34-35 cu Muntenegru.”.

În afara Federației Române de Handbal și Blocul Național Sindical a luat aitudine.

”Blocul Național Sindical (singura confederație sindicală din România care reprezintă sportivi din mai multe discipline), împreună cu afiliatul său Sindicatul Handbaliștilor din România SHR) își exprimă indignarea pentru modul reprobabil în care cuplul de arbitre austriece- Ana Vranes și Marlis Wenninger- au arbitrat, în această seară, un meci decisiv pentru naționala de handbal feminin a României.

După ce ne-au masacrat în prima repriză, au avut grijă ca și în cea de a doua jumătate a meciului să fluiere șmecherește oferind Naționalei Muntenegrului posibilitatea câștigării acestui meci decisiv pentru o posibilă calificare în semifinale.

Finalul de meci a fost apoteotic: Mai întâi au uitat să o elimine pe jucătoarea muntenegreană Raicevic pentru ca ulterior să nu vadă un dublu dribling la Grbic. Mai mult, au avut obrăznicia să dea și un șapte metri total nejustificat!

Nu este prima dată, la acest turneu final, când fetele noastre au fost ’tocate’ sistematic de  un arbitraj potrivnic. Reamintim faptul că în meciul de debut contra Olandei, cuplul de arbtri norvegieni au făcut 19 greșeli împotriva României și doar 3 greșeli împotriva Olandei. Cu un arbitraj corect, am fi câștigat și acel meci!

Cerem public noului președinte al Federației Române de Handbal, domnul Constantin Din să inițieze în regim de urgență demersuri către Federația Europeană de Handbal (EHF) în vederea schimbării procedurilor de evaluare și selecție a cuplurilor de arbitri care sunt desemnate să împartă “dreptatea” la competițiile europene. De asemenea, îi cerem să propună sancțiuni dure pentru cuplurile de arbitri care își permit cu voință sau din incompetență să afecteze rezultatele sportive dintr-o astfel de competiție!”, se arată în comunicatul celor de la BNS.

România mai are o miză la Campionatul European: locul trei în grupă

Pentru sportivele noastre competiția nu s-a terminat. Azi mai avem meci cu Germania, dar care nu va fi unul ”amical”, pentru că România mai are șanse teoretice să lupte pentru locurile ”5-6”.În urma eșecului cu Muntenegru, scor 34-35, România a rămas cu două puncte în Grupa Principală 2. Muntenegru, cu șase puncte, s-a calificat deja în semifinale, alături de Franța.

România păstrează șanse de a juca pentru locul 5 la Campionatul European. Echipa clasată pe locul trei în grupă va obține această oportunitate.

Miercuri, în ultima zi a partidelor din grupele principale, se vor juca România – Germania, Olanda – Muntenegru şi Franţa – Spania.

„Tricolorele” au nevoie de o victorie cu Germania. În plus, trebuie ca Spania și Olanda să piardă contra echipelor calificate deja în semifinale.

În grupa principală 1, Norvegia este deja calificată în semifinale. Pentru locurile doi și trei se luptă Danemarca, Suedia și Slovenia, dar danezele sunt favorite, având un avans de două puncte.

EHF EURO 2022. Programul zilei de miercuri, 16 noiembrie

Ora 16:30 România – Germania, Digi Sport 1
Ora 16:30 Ungaria – Slovenia, Digi Sport 2
Ora 19:00 Croația – Suedia, Digi Sport 4
Ora 19:00 Olanda – Muntenegru, Digi Sport 3
Ora 21:30 Franța – Spania, Digi Sport 4
Ora 21:30 Norvegia – Danemarca, Digi Sport 2

Clasamentul din grupa principală 2 la EHF EURO 2022

clasament grupa 2 ehf euro
Foto: flashscore.ro

Clasamentul din grupa principală 1 la EHF EURO 2022

clasament grupa 1 ehf euro
Foto: flashscore.ro

Naţionala României participă pentru a 14-a oară la turneul final al Campionatului European. La ediţia din 2020, România a ocupat locul 12, cea mai slabă clasare din istoria participărilor sale. Cel mai bun rezultat a fost obţinut la ediţia din 2010 – medalia de bronz.

VIDEO cu rezumatul partidei România – Muntenegru 34-35

Etichete: cristina neagu , romania muntenegru 34-35 video , ehfeuro2022


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

[ad_2]

Citește mai mult..