Răzvan Marin a plecat de la echipa națională, dar nu a ajuns în Italia + Precizările făcute de FRF

[ad_1]

  • Fotbal: TurciaCehia, sâmbătă, 19:00, DGS 1

  • Fotbal: SuediaAlgeria, sâmbătă, 21:30, DGS 1

Răzvan Marin a plecat de la echipa națională direct în Maldive

Federația Română de Fotbal s-a înțeles cu Empoli, echipa la care este legitimat românul, ca mijlocașul să fie prezent la meciul amical cu Slovenia, urmând ca apoi fotbalistul să părăsească cantonamentul primei reprezentative.

Cei de la Empoli au decis să-i acorde lui Răzvan Marin câteva zile libere după meciul naționalei, așa cum s-a întâmplat și în cazul celorlalți jucători din lot.

Răzvan Marin știa cum urmau să stea lucrurile, motiv pentru care și-a făcut și planuri dinainte. Mijlocașul român a ales să petreacă timpul liber, alături de logodica sa, în Maldive. Fotbalistul a distribuit mai multe fotografii în mediul online din vacanță.

Galerie Foto

Precizările făcute de FRF în privința lui Răzvan Marin

Federația Română de Fotbal a emis un comunicat în care a explicat cum au stat lucrurile în cazul lui Răzvan Marin, care ratează meciul de pregătire cu Republica Moldova.

În urma unui dialog avut cu reprezentanții clubului Empoli, s-a stabilit ca Răzvan Marin să fie prezent la echipa națională doar pentru meciul cu Slovenia.

Vă reamintim că nefiind perioadă FIFA cluburile nu au fost obligate să cedeze jucătorii pentru meciurile din luna noiembrie.

În discuția avuta, oficialii clubului italian au comunicat dorința de a-i oferi lui Răzvan Marin câteva zile de vacanță, la fel cum s-a procedat și cu ceilalți fotbaliști legitimați la club.

Acestea fiind zise, Răzvan Marin s-a prezentat în cantonamentul de la Mogoșoaia duminică, iar după meciul de la Cluj-Napoca, unde am întâlnit Slovenia, a ieșit din programul echipei naționale, conform înțelegerii avute cu italienii de la Empoli.

Situația lui Răzvan Marin nu este una singulară, și alți jucători români legitimați în străinătate au avut parte de zile libere, chiar dacă nu s-a permis prezența acestora la echipa națională.

Nici în cazul acestora și nici în ceea ce îl privește pe Răzvan Marin, jucătorii nu au avut posibilitatea de a alege dacă onorează sau nu convocarea la echipa națională”, a transmis FRF, pe siteul oficial.

Imagini de la ultimul antrenament al naționalei României

Galerie Foto

Lotul României pentru meciul cu Moldova

PORTARI: Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Mihai Popa (FC Voluntari, 1/0)

FUNDAȘI: Cristian Manea (CFR Cluj, 19/2), Alexandru Pantea (FCSB, 0/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 16/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 23/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 14/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 1/0), Bogdan Vătăjelu (Universitatea Craiova, 1/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 0/0)

MIJLOCAȘI: Darius Olaru (FCSB, 7/0), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 7/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 8/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 26/3), Andrei Cordea (FCSB, 4/0), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 4/0), Antonio Sefer (FC Rapid 1923, 0/0), Claudiu Petrila (CFR Cluj, 0/0), Marius Ștefănescu (Sepsi, 3/0)

ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 33/10), Daniel Paraschiv (Hermannstadt, 0/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 4/1)

Etichete: romania , frf , republica moldova , empoli , razvan marin , vacanta razvan marin


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

[ad_2]

Citește mai mult..