„Vine un nou val de refugiați ucraineni”. Patru țări cer Comisiei Europene ajutoare suplimentare


Condițiile severe din Ucraina rămasă fără curent în urma bombardamentelor tot mai intense din ultimele săptămâni, vor declanșa o migrare masivă a ucrainenilor spre țări precum Republica Cehă, Polonia, Ungaria şi Slovacia. Cele patru state, membre ale Grupului de la Vişegrad (V4), au informat Comisia Europeană despre această situație și au cerut ajutoare suplimentare pentru a face față în lunile de iarnă, informează Agerpres.

”Vine un alt val de refugiaţi”, a dat asigurări şeful executivului polonez, Mateusz Morawiecki, într-o conferinţă de presă organizată în oraşul slovac Kosice, imediat după summitul Grupului de la Vişegrad (V4), din care fac parte cele patru ţări central-europene menţionate, dintre care trei au frontieră comună cu Ucraina. ”Cerem Bruxellesului să ia măsuri de prevenţie rapide şi să ajute mult mai mult ţările (care primesc refugiaţi – n.r.), ca urmare a costurilor ridicate ale găzduirii refugiaţilor”, a mai spus Morawiecki.

Vineri are loc reuniunea extraordinară privind migraţia a miniştrilor de interne ai Celor 27 de la Bruxelles, convocată de preşedinţia cehă a Uniunii Europene.

Premierii celor patru ţări central-europene s-au declarat îngrijoraţi de posibilitatea ca milioane de ucraineni să fugă spre vest de atacurile ruse şi de situaţia precară cu care se confruntă din cauza distrugerii infrastructurii din ţara lor.

În ultimele zile, bombardamentele ruse cu drone kamikaze şi rachete au lăsat capitala ucraineană Kiev fără apă şi lumină. De la începerea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie, Polonia a primit peste patru milioane de refugiaţi ucraineni. 

 



Citește mai mult..

Comments are closed.