Liderul grupării Stat Islamic a fost ucis. Organizația teroristă a confirmat decesul și anunță numirea unui nou calif
[ad_1]
Gruparea Stat Islamic (SI) a anunţat miercuri moartea liderului său, irakianul Abu al-Hassan al-Hashemi al-Quraishi, ucis „în luptă împotriva duşmanilor lui Dumnezeu”, informează AFP şi Reuters, citând un mesaj audio postat pe Telegram de purtătorul de cuvânt al grupării.
În acelaşi mesaj, purtătorul de cuvânt Abu Omar al-Muhajir a anunţat că a fost numit un nou calif al musulmanilor, Abu al-Husayn al-Husayni al-Qurashi.
Purtătorul de cuvânt nu precizează în ce condiţii a murit şeful grupării şi nu dă alte indicii nici despre noul lider, care poartă acelaşi nume ca şi predecesorul său, Al-Qurashi, ce se referă la tribul profetului Mahomed, căruia „califul” autoproclamat trebuie să-i fie descendent.
După o ascensiune fulgerătoare în 2014 în Irak şi Siria şi cucerirea de vaste teritorii, SI şi-a văzut „califatul” învins de ofensive succesive în aceste două ţări, în 2017, respectiv 2019, mai notează AFP și Reuters, citate de Agerpres.
De atunci, organizaţia a fost destabilizată de mai multe ori de moartea sau capturarea liderilor săi.
Editor : Liviu Cojan
[ad_2]
Citește mai mult..