Reprezentantul Ambasadei Mexicului – în audienţă la MAE privind interzicerea accesului unor cetăţeni români

[ad_1]

Însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ambasadei Statelor Unite Mexicane la Bucureşti a fost invitat în audienţă de către secretarul de stat în MAE pentru Afaceri globale şi strategii diplomatice, Traian Hristea. Acesta a exprimat ferm preocuparea faţă de situaţia turiştilor români returnaţi din Mexic, potrivit unui comunicat al MAE.

Întrevederea vine după ce o familie de români a fost întoarsă de pe aeroportul din Mexic și trimisă acasă fără nicio explicație. Cei doi români susțin că numai conaționalilor noștri nu le-a fost dat voie să intre pe teritoriul mexican.

Partea română a exprimat ferm preocuparea deosebită faţă de situaţia turiştilor români returnaţi din Statele Unite Mexicane, condiţiile de returnare şi nerespectarea dreptului cetăţenilor români în cauză de a contacta misiunea diplomatică a României de la Ciudad de Mexico, arată comunicatul citat de Agerpres.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis o scrisoare către omologul său mexican, Marcelo Ebrard Casaubon, exprimând preocuparea deosebită faţă de perpetuarea situaţiei turiştilor români cărora li s-a interzis intrarea pe teritoriul Statelor Unite Mexicane.

Totodată, partea română a solicitat, în regim de urgenţă, asistenţa autorităţilor mexicane competente în vederea remedierii situaţiei, precum şi evitarea pe viitor a oricărui tratament necorespunzător pentru cetăţenii români, potrivit comunicatului.

De asemenea, s-a făcut apel la un dialog deschis şi constructiv pe canale diplomatice şi între instituţiile competente dintre cele două state.

Potrivit MAE, în dialogul cu autorităţile mexicane s-a subliniat că, deşi Statele Unite Mexicane au dreptul suveran de a decide să acorde dreptul de intrare pe propriul teritoriu, se impune ca aceste decizii să nu fie arbitrare, ci luate în baza unor evaluări individuale, de la caz la caz, precum şi să nu genereze situaţii ofensatoare.

MAE a solicitat părţii mexicane asigurarea unei abordări transparente şi predictibile cu privire la regimul turiştilor străini, pentru a fi evitat riscul ca astfel de cazuri să conducă la o abordare discriminatorie.

Demersuri şi solicitări similare au fost efectuate şi adresate autorităţilor mexicane prin intermediul Ambasadei României la Ciudad de Mexico, precizează sursa citată.

În acest context, Ministerul de Externe reiterează recomandările adresate şi anterior cetăţenilor români ca, înainte de planificarea/efectuarea unor deplasări, să se documenteze atent cu privire la condiţiile de intrare şi şedere, având în vedere demersurile derulate de autorităţile mexicane pentru gestionarea fluxului migraţiei ilegale.

MAE subliniază că Ambasada României la Ciudad de Mexico a manifestat o preocupare constantă pentru actualizarea informaţiilor referitoare la condiţiile de acces în Statele Unite Mexicane, informaţii disponibile atât pe pagina de internet a misiunii diplomatice, cât şi pe pagina de internet a MAE, la secţiunea Sfaturi şi alerte de călătorie.

Editor : M.B.

[ad_2]

Citește mai mult..