Trei persoane au murit într-un accident în care au fost implicate un autocar și un autoturism

[ad_1]

Trei persoane au decedat în accidentul rutier care s-a produs, duminică, în comuna bistriţeană Telciu, între un autocar şi un autoturism, a informat IGSU.

„În urma evaluării medicale, au fost identificate patru victime (ocupanţi din autoturism), dintre care 3 persoane decedate şi o persoană care a primit îngrijiri medicale la faţa locului, dar care nu necesită transport la spital. Pasagerii din autocar nu au suferit vătămări şi îşi vor continua deplasarea cu un alt mijloc de transport către Sighetu Marmaţiei”, a precizat sursa citată.

Autorităţile bistriţene au activat planul roşu de intervenţie în cazul accidentului rutier produs în jurul orei 17,30, între un autocar şi un autoturism, pe DN 17C, pe raza comunei Telciu, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

La caz au fost alocate două echipaje de descarcerare, trei ambulanţe SMURD şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, potrivit Agerpres.

Persoanele aflate în autoturism au rămas încarcerate.

În autocar se aflau în jur de 35-40 de persoane.

Traficul a fost oprit câteva zeci de minute în zona localităţii Telciu, pentru descarcerarea persoanelor din autoturism şi efectuarea cercetărilor la faţa locului.

Editor : Liviu Cojan

[ad_2]

Citește mai mult..