Mirel Rădoi a fost întrebat ce jucător român ar vrea să transfere la Al-Tai. Răspunsul dat și obiectivele echipei

[ad_1]

  • Serie A: Lazio – Milan, marți, 21:45, DGS 1

  • Bundesliga: Bayern – Koln, marți, 21:30, DGS 2

Mirel Rădoi: „Deocamdată nu mă gândesc să transfer un român”

La plecarea spre noua sa echipă, fostul antrenor al Universității Craiova a fost întrebat dacă și-ar dori să transfere un jucător român.

„Deocamdată nu (n.r.: nu se gândește să transfere vreun român) în această perioadă, vom merge până în vară cu jucătorii care sunt acum.

În funcție de ceea ce vom îndeplini până în vară și în funcție de situația contractuală a jucătorilor care sunt deja acolo, vedem, pentru că nu schimbăm jucărorii doar de dragul de a schimba și a aduce români sau altă naționalitate.

E în funcție de evaluarea care va fi făcută până în vară și dacă jucătorii vor termina contractele în acea perioadă. În momentul de față, nu am toată situația foarte clară din acest punct de vedere, mă interesează cum stăm din punct de vedere al rapoartelor”, a spus Rădoi.

Mirel Rădoi va avea ca adversară noua echipă a lui Cristiano Ronaldo

Chiar dacă noua sa echipă dispune de un buget foarte mare, Mirel Rădoi nu se gândește la titlu, mai ales că are ca adversari echipe mari ca Al Hilal, sau noua formație a lui Cristiano Ronaldo, Al-Nassr.

„Nu, nicidecum (n.r.: nu și propune câștigarea campionatului), trebuie să fim realiști și așa suntem și eu, și președintele, staff-ul, jucătorii. Suntem conștienți de valoarea campionatului”, a spus Rădoi.

Cu noua sa echipă, Rădoi va avea ca adversară, printre altele, noua echipă a lui Cristiano Ronaldo, Al-Nassr, dar și pe cea antrenată de Marius Șumudică, Al-Raed.

  • Salariul lui Mirel Rădoi la Al-Tai va fi de 1.2 milioane de euro pe an.

Mirel Rădoi va trebui să aștepte până pe 15 mai pentru a se duela cu superstarul portughez Cristiano Ronaldo. Abia atunci este programată partida cu Al Nassr, din campionat.

Rădoi a dat un răspuns amuzant când a fost întrebat dacă așteaptă duelul cu echipa lui Ronaldo.

Etichete: cristiano ronaldo , mirel radoi , al-tai


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

[ad_2]

Citește mai mult..