”Mi-a fost înjurată toată familia!”
[ad_1]
-
Liga 1: Mioveni – Rapid, vineri, 20:00, DGS 1
-
Handbal: PSG – Dinamo, joi, 21:45, DGS 2
Mai mult, oltenii nu vor avea suporteri în tribune la următoarele șase partide disputate pe teren propriu, iar clubul trebuie să plătească o amendă de 22.500 de lei.
Laszlo Balint: ”Mi-a fost înjurată mama, mi-a fost înjurată toată familia!”
Laszlo Balint a fost întrebat la conferința de presă despre decizia Comisiei de Disciplină în cazul scandalului de rasism de la Sepsi – U Craiova 1948.
Antrenorul celor de la UTA Arad a mărturisit că este de acord cu sancțiunea primită de clubul patronat de Adrian Mititelu și a dezvăluit că de-a lungul carierei a avut de multe ori de a face cu scandările xenofobe.
”Cred că este un subiect destul de delicat, care vine la interpretarea regulamentelor și chiar și a legii. Eu tot ce pot să vă spun e că în fotbal, chiar dacă nu este un sport în care ne îmbrăcăm doar în alb şi vorbim doar în epitete şi metafore, se întâmplă să auzi anumite vorbe care supără şi deranjează. În momentul în care devine o chestie repetitivă sau o sfidare, cred că trebuie luate măsuri.
În Chile, la o altitudine de 5300 m, cel mai uscat deșert din lume, adăpostește Mecca astronomilor. Hai în Atacama pe Digi World și Digi Online, azi de la 20:00.
Decizia Comisiei de Disciplină confirmă părerea mea că arbitrul a procedat corect. Tot personal vă spun că am fost pe multe stadioane unde am fost înjurat doar pentru că sunt maghiar. Mi-a fost înjurată mama, mi-a fost înjurată toată familia.
Mi-a fost înjurat neamul. O chestie izolată o poţi ignora, dar dacă un grup organizat face asta în mod repetat şi sfidător, e clar că nu poate fi tolerat acest comportament. Trebuie luate măsuri. Cei care merg la meciuri trebuie să le trateze ca pe o bucurie”, a spus Laszlo Balint la conferința de presă.
Adrian Mititelu condamnă decizia Comisiei de Disciplină
În cadrul unei intervenții telefonice la Digi Sport Special, patronul oltenilor s-a arătat de părere că cei de la Casa Fotbalului ar fi trebuit să dicteze doar sancțiuni financiare, plus rejucarea partidei.
„Cred că era bine daca dădeau amenzi la ambele cluburi, rejucarea era cea mai corectă, cea mai echilibrată decizie.
Mai există un articol, nu se pot aplica sancțiuni dacă noi demonstrăm că nu am avut nicio culpă și că suporterii au făcut-o pentru a-i face rău patronului clubului”, a spus Mititelu.
Patronul oltenilor a anunțat că nu cedează și că va încerca să întoarcă decizia la Comisia de Apel. Dacă nu va reuși acest lucru, se va adresa și Tribunalului Arbitral Sportiv (TAS), chiar dacă timpul este limitat.
„Așteptați o veste bună pentru Sepsi mai mult decât cei de la Sepsi. Vom face apel la Comisia de Apel, unde probabil soluția va fi aceeași. Să nu credeți că se va judeca pe baza a ce există la dosar.
Apel și recurs, că așa e formula legală. Săptămâna viitoare va fi probabil apelul, iar apoi mergem la TAS. Se termină competiția (n.r. finalul sezonului regulat – 11 martie) și trebuie să primim o decizie înainte de finalul competiției”, a declarat Mititelu.
Etichete: sepsi , uta arad , u craiova 1948 , laszlo balint
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
[ad_2]
Citește mai mult..