VIDEO | RĂZBOI 2023: Ajunge RĂZBOIUL din RUSIA și în MOLDOVA?

Dacă Rusia ajunge în Moldova, știe că riscul unei probleme cu România și cu NATO ar fi devastator, afirmă un general american. Generalul american în rezervă, Ben Hodges, a vorbit în premieră la Digi24 despre situația actuală a Republicii Moldova.

Hodges este convins că Kremlinul ar dori să facă ceva la Chișinău. El crede și că dacă nu ar fi fost opriți în Ucraina, ar fi ales să cucerească și Moldova. De asemenea, fostul comandant al trupelor SUA în Europa punctează faptul că și alte țări ar fi în prim-planul liderului de la Kremlin.

Ben Hodges a declarat că rușii sunt conștienți de faptul că dacă invadează Moldova vor avea probleme cu România și implicit cu NATO, iar acest lucru ar fi devastator pentru ei.
Discursul președintelui american Joe Biden, susținut la Varșovia, în care a amintit de Moldova, l-ar fi îngrozit pe liderul de la Kremlin, potrivit lui Hodges.

Statul Major General al României a fost lăudat pentru faptul că a reușit să se pregătească foarte bine.
Ben Hodges a vorbit la Digi24 și despre decizia lui Biden de a veni în Ucraina. El a spus că este mândru de decizia președintelui american care a oferit un mesaj foarte important pentru Kremlin.