Boala cartilajului – Cartilagie afectată. Semne și terapie.

Condropatia este o afecțiune a cartilajului, care poate apărea ca urmare a unui traumatism sau din cauza unor boli degenerative articulare. Această afecțiune se împarte în patru categorii: scămoșare, fisuri superficiale, fisuri profunde sub 75% din grosimea cartilajului și expunerea osului subcondral.

Potrivit dr. Tarek Nazer, medic primar ortopedie, traumatologie și medicină sportivă, simptomele cele mai des întâlnite în cazul condropatiei sunt durerea, hidartroza, inflamația și blocarea articulară. Factorii de risc care determină apariția condropatiei includ vârsta tânără, masa musculară mică și unghiul Q mai mare la femei decât la bărbați, practicarea unor sporturi intense (atletism, ciclism, canotaj, tenis, fotbal) și gonartroza.

Există două tipuri de tratament în cazul condropatiei: unul conservator și altul chirurgical, care depind de gradul de afectare a cartilagiului. Tratamentul conservator se bazează pe protocolul RICE (odihnă, gheață, compresie și ridicarea membrului afectat deasupra nivelului inimii) și adiministrarea de antiinflamatoare nesteroidiene. În anumite cazuri, se poate recomanda și fizioterapie și scăderea în greutate.

Pentru tratamentul chirurgical, indicațiile terapeutice respectă gradul de afectare. În cazul leziunilor de grad I-II, tratamentul presupune stabilizarea leziunilor condrale prin chirurgie artroscopică. În leziunile de grad II-IV, este nevoie de reconstrucție condrală. Dacă suprafața afectată este mai mică de 1cm2, se poate practica tehnica prin microfracturi. Dacă suprafața defectului de cartilaj este mai mare de 1cm2 – 1,5cm2, se recomandă alte tehnici de reconstrucție: mozaicoplastie, implantare de matrice condrală, implantare de condrocite autologe (ACI) și MACI.

Recuperarea medicală în cazul condropatiei implică și protocol de fizioterapie și kinetoterapie. Fizioterapia utilizează agenți fizici (căldură, lumină, electricitate, unde magnetice sau unde mecanice), pentru ameliorarea disconfortului și prevenirea sau tratarea afecțiunilor ortopedice și reumatice. Kinetoterapia presupune terapia prin mișcare, contribuind la menținerea sau îmbunătățirea stării de sănătate și la recuperarea funcțiilor organismului, în urma dezvoltării unor boli sau afecțiuni precum artrita, osteoporoza, poliartrita reumatoidă, condropatie, coxartroză și gonartoză.