Ciclonul polar face ravagii în România: mai multe mașini au ajuns în șanț! Unde se vor înregistra -20 de grade

Un nou ciclon a lovit România și face prăpăd! Temperaturile au scăzut brusc, iar ninsorile și-au făcut apariția în aproape toată țara.

Viscol puternic şi drumuri blocate în aproape jumătate de ţară! Este dezastru pe șosele din cauza ciclonului polar care a lovit România. În Moldova a fost emis cod galben de viscol: mai multe mașini au ajuns deja în șanț, iar autoritățile au intervenit inclusiv pentru a scoate o ambulanță blocată în nămeți.

Autorităţile sunt în alertă şi încearcă să-i salveze pe oamenii blocaţi în zăpădă din cauza viscolului. Viscolul a redus aproape la zero vizibilitatea de pe șoselele din județul Vrancea, acolo unde mai multe mașini au derapat și s-au oprit în șanț. Sunt și şoferi care au preferat să se întoarcă din drum pentru a nu risca să rămână cu maşinile blocate în nămeţi. Oamenii se plâng că poliţiştii şi drumarii nu au intervenit la timp. Tot în Vrancea, o ambulanță a rămas blocată pe un drum județean și a fost nevoie de intervenția utilajelor de deszăpezire pentru a fi scoasă din nămeți.

În județele Iași și Vaslui, circulația autovehiculelor de mare tonaj a fost interzisă pe unele sectoare de drum, din cauza viscolului. Restricţii de trafic sunt şi în judeţul Neamţ, unde mai multe şosele, dar şi centura ocolitoare a oraşului Roman, au fost închise din cauza viscolului.

Pe drumul european Botoșani-Suceava, un microbuz și o mașină s-au izbit frontal pe o porțiune acoperită de zăpadă, iar multe persoane au ajuns la spital. Incidente din cauza vremii au fost și în județul Galați. La primele ore ale dimineții, o cisternă a derapat din cauza poleiului, iar la orele prânzului, un microbuz cu 17 persoane la bord s-a răsturnat. Din fericire, nimeni n-a fost grav rănit, potrivit Antena 3.

Elena Mateescu, şefa ANM, a explicat cum va fi vremea în perioada următoare

„Ne așteaptă o noapte și o dimineață foarte rece, pentru ca tot în zona Moldovei, dar și în depresiunile din estul Transilvaniei, mâine dimineață este posibil să consemnăm valori apropiate de -15 grade, posibil spre -18 -20°, având în vedere și valabilitate avertizării meteorologice de cod galben ce vizează jumătatea estică a țării, unde este și menționat faptul că în această noapte, și nu în ultimul rând și în noaptea de marți spre miercuri, vremea în regiunile centrale, nordice, estice ale țării va fi geroasă pe parcursul nopților și dimineților.

În afara avertizării meteorologice de cod galben, trebuie să menționăm faptul că a fost prelungit avertizarea meteorologică de cod portocaliu de tip nowcasting până la ora 20:00 pentru zone din județul Brăila, Ialomița și Buzău, acolo unde intensificările vântului vor fi unele puternice, pentru că rafalele vor putea depăși 80-85km/h.

Din punct de vedere termic, rămânem pe un fond de vreme rece, geroasă noaptea și dimineața, pe tot parcursul acestei săptămâni, când la nivelul maximelor temperaturile vor fi preponderent negative, cu cele mai coborâte valori în zona Moldovei, în jumătatea nordică a acestei regiuni, maximele astăzi nu au depășit -10°C. De altfel, la această oră consemnăm -11° la Rădăuți, -9°, -10° în jumătatea nordică a acestei regiuni, cu -1° în Capitală, chiar -2° la București, afumat cu 0, -2° în zona litoralului.

Și, așa cum spuneam, vor mai continua și ninsorile în zona Moldovei, dar și în zona montană, acolo unde stratul de zăpadă nou depus va însuma față de ceea ce s-a depus până în prezent, pentru că avem grosimi considerabile, variabile într-adevăr, în toată regiunea Moldovei, de la unu până la 15-25 de centimetri și în condițiile în care ninsorile vor continua, este posibil să consemnăm mâine dimineață un strat consistent, mai ales în această parte a țării”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN.

Nu vom avea parte de o iarnă blândă

Agenția guvernamentală National Weather Service din Statele Unite a anunțat că vom avea parte de o iarnă nu tocmai blândă.

Specialiștii susțin că o masă de aer foarte rece se află deasupra Polului Nord și Sud al Pământului. Potrivit acestora, există o probabilitate mare să fim martorii unor fenomene asemănătoare celor din 1997-1998 sau 2015-2016 în această iarnă. Vor fi ninsori abundente, cu precădere în nordul și nord-estul continentului european.

SURSA FOTO: Social Media

Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,……



Source link